Potrivit IPJ Arad, „Sebastian Adrian P. de 25 de ani, din Timişoara, conducea din direcţia Timişoara-podul Traian, un autoturism marca Peugeot şi, ajungând în dreptul intersecţiei cu strada Lugojului, a accidentat uşor pe U. E. de 9 ani din Arad, care a traversat strada prin loc nepermis”. Poliţiştii continuă cercetările.
Totodată, poliţiştii din Şiria au oprit în trafic un tânăr de 23 de ani, din Vladimirescu care conducea un autovehicul cu numerele expirate. Acesta se afla la volanul unei autoutilitare Fiat Ducato. La controlul efectuat asupra actelor, oamenii legii au descoperit că numerele de înmatriculare provizorii erau expirate de la sfârşitul lunii mai. Şoferul este cercetat acum pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false.
Trecând la infracţiuni de furt calificat, IPJ Arad anunţă că un bărbat din Fântânele a fost prins în flagrant pe când fura combustibil din două autoturisme marca Dacia 1310. Poliţiştii au spus că Daniel Sorin T. de 43 de ani folosea un furtun pentru a scoate combustibilul. Autoturismele erau parcate pe strada Românului, furtul având loc în miez de noapte. Prejudiciul, estimat la 400 de lei, a fost recuperat. Bărbatul este cercetat pentru furt calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!