CINTEI. Dramă pentru o fată de 12 ani, la Cintei, comuna Zărand. Copila a fost violată de un băiat – ambii fiind de etnie romă -, în vârstă de 18 ani, pe care îl cunoștea. Tragedia fetei a avut loc vineri, 6 septembrie. Minora se afla pe stradă, iar, potrivit informațiilor pe care le deținem, aștepta o verișoară. Adolescentul a apărut în zonă, convingând-o pe fată să-l urmeze. Au ajuns în vegetația de la marginea unei străzi, aici având loc abominabila faptă. Mama fetei a aflat ce s-a întâmplat, iar vineri seara, în jurul orei 23:20, a sesizat Poliția.
Femeia a spus oamenilor legii că fata ei a fost violată de un vecin. Adolescentul a fost depistat în scurt timp și adus în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, fiind prezentat ulterior Judecătoriei Chișineu Criș cu propunere de arestare preventivă, instanța admițând solicitarea procurorului de caz, adolescentul urmând să-și petreacă următoarele 30 de zile în arest.
Trimite articolul
XNu înțeleg ce căutau cele două familii din Roma, în Cintei, Italieni de ultima speță. La noi doar la țigani mai găsești asemenea specimene.
Pe cat punem pariu ca dupa cateva zile se va schimba știrea cu “viol” ca de altfel la aproape toate cu minore
așa e în zona știi pentru că decât să merg la fund și la împins vagoane o iei știi aici așa se face se nu se dă la pupu se dă așa live pe pe judiciar tine mai este și faza aia știi când vine ajutoarele și noi ne futem ca are cine să ne dea și încă o fază atâtea fabrici găsim noi fraieri acuma fraierii fraiere și tot așa
30 de zile in arest pentru viol? nici nu te miri ca fetele sunt violate pe banda rulanta