Adus joi după-masă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU Arad) de către Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului SMURD Arad, copilul de patru ani nu a reușit să câștige lupta cu moartea.
Având arsuri foarte grave pe aproximativ 90% din suprafața corpului, medicii au încercat ore în șir să îl stabilizeze cardio-respirator, însă cel mic nu a mai apucat să fie scos din camera de resuscitare, pierzându-și viața. Simina Roz, purtător de cuvânt al SCJU Arad, a confirmat pentru Jurnal Arădean/aradon.ro faptul că aseară, în jurul orei 23, copilul a încetat din viață.
Incendiul
Chemați joi, 6 iulie, în jurul orei 12:15, la un incendiu izbucnit la o căpiță de fân și o anexă, în satul Țipar, pompierii din cadrul ISU Arad au făcut o descoperire macabră. Lângă căpița în flăcări se afla și un copil de aproximativ 4 ani.
Terapia Intensivă
Aceștia au solicitat intervenția unui echipaj SMURD de la Subunitatea Ineu, aceștia cerând la rândul lor intervenția Unității de Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului SMURD Arad. Cei de la SMURD s-au zbătut să îl stabilizeze, l-au intubat și în jurul orei 14 au ajuns cu cel mic la UPU SCJU Arad. Aici, medicii s-au chinuit ore în șir să îl stabilizeze cardio-respirator pe copil, însă nu au reușit, copilul pierzându-și viața în jurul orei 23.
Citiți principiile noastre de moderare aici!