„Este ori o neînțelegere, ori o dezinformare! Guvernul nu introduce coplata. Din contră, proiectul de OUG postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății se referă la introducerea în legislație a posibilității ca pacienții care vor să se trateze la spitale și clinici private să nu mai suporte costurile integrale, ci doar «diferența dintre tariful decontat de CNAS și costul real al serviciului». Adică e exact invers față de minciunile propagandei portocalii! Oamenilor nu li se ia, ci li se dă! Cei care optează pentru clinici sau spitale private – cum sunt foarte mulți români – în loc să plătească costul integral al serviciilor sau tratamentelor solicitate, vor plăti mai puțin, pentru că o parte din costuri vor fi acoperite de CNAS.
Așa cum spunea și doamna ministru Sorina Pintea, nu este vorba despre celebra coplată, care exista pe vremea PDL, actualul PNL. Este vorba de o plată care se adresează zonei private, iar pacienții vor plăti diferența dintre tariful decontat de CNAS și costul real al serviciului, la furnizorii privați aflați în contract cu CNAS. Nu este o împovărare a pacienților, ci din contră. Această modificare legislativă a fost propusă pentru a scoate din zona gri aceste plăți pe care pacienții oricum le făceau, iar acum o parte din acea sumă va fi acoperită de CNAS”, a mai arătat deputatul PSD Arad, Adrian Todor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!