Puţin paradoxal, dar aceasta pare a fi situaţia. Liceele care au rămas cu clase descoperite după admiterea în clasa a IX-a aşteaptă corigenţii să se înscrie pentru a-şi face clasele. A mai rămas o etapă de înscrieri, a III-a, în care elevii de clasa a VIII-a care au reuşit să treacă de corigenţă pot să se înscrie pe locurile rămase libere din licee. Şi sunt destule.
12 clase libere, 400 de corigenţi
Dacă vor trece corigenţa, elevii sunt aşteptaţi să umple locurile libere rămase în liceele tehnologice. Liceul Forestier, „Iuliu Maniu”, fostul liceu CFR sau Colegiul Tehnic de Protecţia Mediului sunt doar câteva din unităţile şcolare rămase descoperite după primele etape ale admiterii în liceu. Clase nerealizate înseamnă ore mai puţine pentru profesori, reduceri de catedră. „Din păcate nu toate liceele au reuşit să-şi facă numărul de clase estimat. Pentru anul şcolar următor vom încerca să rezolvăm situaţiile acolo unde vor rămâne cadre didactice cu catedre incomplete sau chiar fără catedră. În mod cert, în momentul în care vom gândi reţeaua şcolară pentru anul 2013-2014 trebuie să schimbăm nişte lucruri. Trebuie regândite specializările propuse şi introducerea claselor profesionale. Aceasta va fi singura alternativă viabilă pentru ca actualele licee tehnologice să poată rămâne pe piaţa educaţională”, a declarat Claudius Mladin, inspector şcolar general al IŞJ Arad. Pânâ peste un an, sunt aştepaţi corigenţii care ar putea salva orele profesorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!