„Sunt revoltată de minciunile guvernanților PSD. În calitate de medic sunt alături de rezidenții din toată țara și le înțeleg pe deplin nemulțumirile și nesiguranța unui viitor profesional în România.
Dacă în martie anul acesta PSD le-a promis măriri de salariu astfel încât acesta să ajungă la 1.200 euro brut lunar de la 1 ianuarie 2018, iată că nu doar că aceste cifre sunt departe de realitatea în care se vor afla mii de medici rezidenți români, dar acestora li se vor tăia tichetele de masă tot din ianuarie anul viitor.
Una dintre problemele presante ale României este migrația medicilor și lipsa personalului medical calificat și competent. Motivul principal pentru acest fapt este incapacitatea guvernului de a motiva acești tineri medici, oferindu-le condiții decente de asistență medicală pacienților și salarii de bun simț. În lipsa acestor normalități pentru orice profesionist în sănătate, România se va trezi, în următorii ani, în situația critică în care nu vom avea la cine să apelăm pentru probleme medicale.
Acest trend descendent în care se află sistemul medical românesc nu va putea fi reglementat de către o guvernare axată doar pe propriile interese. Astfel că le solicit guvernanților PSD să ofere un minim de respect medicilor rezidenți și să își ducă la bun sfârșit promisiunile făcute în programul de guvernare” declară Corina Crișan, consilier județean PNL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!