“Salvaţi cultura arădeană”. Acesta este mesajul angajaţilor Filarmonicii de Stat Arad, care au lansat un apel arădenilor să nu susţină ideea desfiinţării ansamblului coral al instituţiei şi nici cea a comasării instituţiilor de cultură într-un „colhoz cultural”.
Apelul intitulat „Salvaţi cultura arădeană!” vorbeşte, în primul rând, de faptul că „În 1990, marea parte a românilor sperau că viaţa lor se va schimba în bine. Printre ei se aflau şi iubitorii artelor şi ai culturii. De atunci şi până astăzi, speranţele lor au scăzut continuu, odată cu scăderea nivelului de trai. Politicienii nu au înţeles efectul culturii în timp şi au considerat arta o afacere ca oricare alta, o afacere în care azi investeşti bani şi mâine obţii venituri”.
Asalt împotriva Filarmonicii
Sindicaliştii Filarmonicii acuză apoi faptul că CLM Arad “a încercat să „rentabilizeze” Palatul Cultural schimbând destinaţia unor spaţii”, prima schimbare fiind înfiinţarea unui club de noapte în incinta palatului, a doua petrecută cu ocazia Balului de Cristal, când scaunele sălii au fost tăiate, iar de atunci sala care avea 700 de locuri a rămas cu doar 200. “În continuare, CLM Arad a schimbat destinaţia sălii mici a Palatului în Sală de Căsătorii. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, tot mai multe zvonuri din direcţia CLM sugerează iminenta desfiinţare a formaţiei corale a Filarmonicii. Un templu al culturii (…) riscă să rămână fără conţinut din cauza unor decizii politice în care cultura trebuie să facă tot mai mult loc inculturii”, se mai arată în apelul angajaţii instituţiei.
De ce?
Potrivit acestora, zvonurile vorbesc de desfiinţarea corului Filarmonicii în strânsă legătură cu reducerile de personal impuse primăriilor de către Guvern.
JA- A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!