ARAD. Este vorba despre Cristian Costea, arestat preventiv la sfârșitul lunii iulie a acestui an, după ce ar fi intrat în casa unui bărbat, având asupra sa o armă. Revenind însă la măsura preventivă dispusă în cazul său, bărbatul a solicitat, în 13 septembrie, Judecătoriei Arad înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Instanța i-a respins cererea, astfel că inculpatul a formulat o contestație. Aceasta a ajuns pe masa Tribunalului Arad, care, analizând-o, a dispus: „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Costea Cristian Daniel, împotriva încheierii penale din data de 13 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar. În baza art. 275 al.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camerei de consiliu, 19.09.2019”. De ce se află Cristian Costea după gratii?
Datorie
Într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad – la sfârșitul lunii iulie – se arăta: „În data de 26.07.2019, ora 18.30 inculpatul s-a deplasat în municipiul Arad, la locuința persoanei vătămate. Inculpatul a intrat fără drept în locuința persoanei vătămate, mai exact pe poarta comună a imobilului, pe coridorul locuinței. A început o dispută verbală între cei doi, fondată de neplata unei datorii bănești, după care inculpatul a amenințat-o cu moartea pe persoana vătămată pentru a o constrânge să îi dea presupusa datorie. Ulterior, inculpatul a scos un pistol din prosopul de plajă de culoare multicoloră, cu care a efectuat un foc de armă în direcția persoanei vătămate, nimerind însă televizorul din încăpere, plecând apoi într-o direcție necunoscută”.
Potrivit comunicatului de presă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, existând suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
Arestat
La două zile de la incident, s-a solicitat arestarea preventivă a bărbatului: „În data de 28.07.2019 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au solicitat arestarea preventivă a unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de arma letală fără drept, violare de domiciliu, distrugere şi şantaj forma agravată în formă continuată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”.
Trimite articolul
XNa lasa ca asa se curata de cocaina. E un fel de rehab
Foarte bine … la răcoare pentru cel putin 10 ani . Prea figurant pe centru
Doru Dlga cica a vrut sa il execute doar ca a intervenit aceasta arestare
Din pacate ARADUL este plin de specimene daca le putem numi asa animalele sunt blande dar specimenele trebuiesc inchise judecate pusi sa lucreze in folosull statului nu sa stea degeaba la lucru si nu la intins mana puscarieee.
Auuuu
Libertate pentru Costea…
De ce nu postați toate comentările???… Am scris mai devreme un coment absolut normal…. Fără înjurături sau cuvinte obscene…. De ce nu l ați postat.?? Pt ce mai aveți atunci obținea asta de a comenta.???…..
Asta trebuia de mult saltat . Si ce el multi altii . Dar asa e la noi .
Cum călătorului șade bine cu drumul, așa infractorului șade bine cu închisoarea…
Aceasta dejectie umana si cei ca el nu pit avea decat un singur domiciliu : ocna !
Cum este posibil ca la 40 de ani sa ai zero zile muncite pe carte de munca ? Bani de unde are ? E tara lui papura voda aici !
Oare pe Dolga ala nu-l intreaba nimeni nimic, desi de atatia ani se stie faptul ca e traficant de droguri si cel mai renumit camatar?
Cine-l tine pe rahatul ala in brate, de n-a facut o zi de puscarie? Am stiut toti ca era protejat de comandantii IPJ Arad, dar pana cand? Si azi ii oferiti protectie, zdrentelor?
Da chiar nu va e rusine? Costea e mic copil pe langa jegul ala
Cred ca, Costea, a tras si in dragoman, ca nu prea are ținta, pe ala l a nimerit in cur iar la astalalt a nimerit televizorul
Daaa Dolga … droguri , camatarie , tigari …. si da !! Protejat de IPJ Arad , de comandantii IPJ … e logic daca cotizeaza nu ??
Eu nu inteleg,cind este liber se straduieste sa ajunga la puscarie,iar cind este acolo vrea sa iasa?Ar fi bine,pina se hotaraste ce vrea sa faca,sa stea la galera pentru multi ani. )))))
Bine ca pe Alin Iovanut nu il arestați ca a împușcat pe Daniel Dragoman si se plimba in libertate sa faca trafic de tigari si droguri de mare risc cu Negus de la Oradea si Topa Adrian,normal banii învârte lumea!!!