În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 37.040 de teste, din care 21.204 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.836 la cerere. Au fost confirmate 9.460 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.667.896 de teste
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.434 persoane au fost reconfirmate.
129 de decese
În intervalul 13.11.2020 (10:00) – 14.11.2020 (10:00) au fost raportate 129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
1.172 la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.919. Dintre acestea, 1.172 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 48.129 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.207 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.532 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.
Trimite articolul
XBa frate cum naiba se face ca în fiecare zi cam tot atâtea cazuri doar cu câteva în creștere culmea 🤦🏼♂️🤦🏼♂️
Cate TESTE se fa zilnic ? Nimeni nu raspunde