De luni până marți, în Arad au fost înregistrate 296 de cazuri noi de infecție cu virusul SARS-CoV-2, cel mai mare număr raportat din 4 noiembrie 2021 până acum. În intervalul menționat au fost procesate aproape 1.500 de teste, mai mult de o mie fiind teste rapide. Conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, ce conține date furnizate de Direcția de Sănătate Publică Arad, de luni până marți au fost înregistrate și 195 de vindecări, dar și 3 decese ale unor persoane infectate cu SARS-CoV-2. Opt dintre cazurile noi sunt reinfectări – teste pozitive ale unor persoane care mai fuseseră infectate, însă de la a căror vindecare au trecut cel puțin 180 de zile.
Sursa citată arată că numărul cazurilor active din județ este de 1.654. Dintre acestea, 1.540 sunt la persoane izolate la domiciliu, iar 114 la persoane internate în spital. La Spitalul Clinic Județean de Urgență, 11 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.
Lista cu incidențele cumulate a suferit și ea modificări, de luni până marți. Astfel, marți dimineață, cea mai mare incidență din județ era raportată la Livada – 9.09 cazuri la mia de locuitori, urmată de Beliu și Ghioroc, cu peste 7 cazuri, respectiv Zădăreni și Păuliș, cu peste 6 cazuri. În municipiul Arad, incidența este de 4.87 cazuri la mia de locuitori.
În restul orașelor din județ, situația este următoarea: Pâncota – 4.33, Ineu – 3.38, Lipova – 3.31, Sebiș – 3.18, Curtici – 2.79, Pecica – 2.66, Sântana – 2.24, Nădlac – 1.42, Chișineu-Criș – 1.11.
Trimite articolul
XPolițiștii anticorupție Dolj au prins, luni, în flagrant, un medic, un ambulanțier și un intermediar, la scurt timp după ce primiseră bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID fără vaccinare efectivă.
Luni după-amiază au fost făcute 6 percheziții domiciliare, dintre care 4 la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie și o clinică medicală la care acesta lucra.
„La percheziții au fost identificate sume considerabile de bani în lei și valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum și adeverințe de vaccinare anti-Covid, precum și alte înscrisuri care interesează cauza”, informează DGA.
100000 de euro mită. Peste 1000 de certificate false de vaccinare. Grohaitorii sa conteste și datele astea, poate sunt doar 99950 de euro și 998 de certificate false. Scursurile naibii!
-
🤯 Si ce legatura are asta cu articolul despre cazurile din Arad? ai intat rau in vrie troll debil, baga ceva calmante bune pt OCD si mai bine insista pe “tabla scaderii” 🤣 🔚
-
Glumă a naturii, îți amintești când grohaiai că nu sunt probe, că nu se știe, că sunt minciuni etc.?,,Au fost prinși
in flagrant”, anomalie a naturii. Dar totul e fals numai icoanele tale vorbitoare Baba Flavina Cabalina și Bateria Uzată Bosch spun adevarul. Rău te-a atacat longcovidul🤣🤣
Ce legătură are cu Aradul? Și aici suficient de mulți s-au vaccinat in fals, tâmpitule! -
Măi, anomalie a naturii, ia procente și de aici, fan Dana Bideu ce ești. Cum va mai adunați voi, nebunii, la un loc și grohaiti, împroșcați, mințiți, inventați și lista poate continua.
In momentul de faţă, vârsta bolnavilor de la ATI COVID este de la 49 de ani, cel mai tânăr, la 80 de ani cel mai vârstnic. Toţi sunt nevaccinaţi, la fel şi bolnavii aflaţi pe celelalte saloane”, a adăugat dr. Florin Roşu, pentru ziaruldeiași.ro.
Dar dacă nu a declarat Baba Flavina Cabalina sau Bateria Uzată Bosch nu se pune, asa- i, glumă a naturii?
-
Se vede ca esti analfabet functional, intr-o zona majoritar nevaccinata orice statistica va contine majoritatea. Dar compara rata de infectare din Moldova nevaccinata cu Marea Britanie vaccinata!
-
Cretinel, compara județele Arad și Iași( vaccinarea e cam tot pe acolo, in jur de 40%) și apoi mai zgârie tastatura.
-
Sau așa…
Tot iți plac calculele. Ia de aici, fan Dana BudeanuDin cele 485 de persoane internate în ATI, 433 (89.3%) sunt persoane care nu au un certificat care să ateste vaccinarea.
Mai adaugă câteva procente dintre ,,vaccinatii nevaccinați” și ai o imagine a realității.
-
-
Iar tu fu.k.n troll i.i.t. Ce zice doctoru, mai ai scăpare, fu.k.n i.i.t.
-
D.v.gh.koi.mfj
-
-
-
e de la vaccin!
Hai, sosocarii tatuati, daca tot aveti otrava aia sub piele, credeti ca va protejeaza de covid? Otrava aia da, un vaccin care poate salva viata, nu. Cretinismul vostru e daunator societatii. Sa va fie rusine!
-
Domnu Zapacea, totdeauna pomenesti de tatuaje si Sosoaca. La tatuaje poate prinzi o reducere: “Doua sirene la pret de una”! dar la Sosoaca ar trebui sa nu te mai gandesti, sau sa-ti cumperi leucoplast ca ai sa faci bataturi in palma…
-
Uite aici efecte adverse vaxcin, direct de la Faizer:
https://phmpt.org/wp-content/uploads/2021/11/5.3.6-postmarketing-experience.pdf
-
🤣🤣🤣🤣serios? Rău ești dus cu sorcova!
-
Cand nu poti intelege macar un tabel probabil au dreptate cei care spun ca esti oligofren rezultat din incest.
Hai sa-ti dau mura-n gura, vreu sa te ajut, sa nu confunzi cu altceva… Au fost raportate 42.086 cazuri rectii adverse din 158.893 incidente, peste 25.000 incidente au clasificate ca tulburari ale sistemului nervos; cifrele sunt inregistrate in prima transa pana in luna februarie 2021.
-
-
@Aradescu, ai postat un document pe care fie nu l-ai citit cu atenție, fie nu l-ai înțeles. Vezi capitolul 2.Metodologie, p. 6, paragraf 2:
“An accumulation of adverse event reports (AERs) does not necessarily indicate that a particular AE was caused by the drug; rather, the event may be due to an underlying
disease or some other factor(s) such as past medical history or concomitant
medication”
Sau altfel spus: faci confuzie între efecte adverse raportate post-vaccinare și efecte adverse confirmate că fiind cauzate de vaccin.-
Nu contează că e prost și nu pricepe 2 vorbe. Compensează cu agresivitate și aroganta. Melanjul de succes 🤣
El nu cunoaște înțelesul cuvântului ,,nevoie”, dar pricepe cum sta treabă cu vaccinul și virusul. -
Cam asa cum faci si tu cu “diverticulii” tai(propagandisti jegosi) confuzie intre decese “de covid”(pe care le calculezi cu sfintenie in CFRul tau mult iubit) si morti “cu covid” care au murit din alte cauze dar da bine sa intretina isteria in masa. Ipocrizia ta e de cote galactice. Hai da un exemplu de vaccin consacrat la care sunt atat de multe efecte adverse RAPORTATE in doua luni de administrare daca esti tare
-
Persistența ta în eroare e debordantă, stimabile. Și omuleții tăi de paie sunt lizibili. Și ca un propagandist ce ești, vezi propagandiști peste tot… urât miroase haznaua PCA. Cu isteria în masă nu știu cum stă treaba, dar delirul tău e clar. 😉
-
-
-
Scapa cine poate
https://www.youtube.com/watch?v=-9qiZrJaLRs
—–
Cat de cretin poti fi???
https://www.youtube.com/watch?v=CenQuU1DCYQ
-
suuuper!!!!