Cozi ca în „epoca de aur” s-au format, în ultima perioadă de timp, la punctele de eliberare a legitimaţiilor de călătorie pentru pensionarii care doresc să circule gratuit cu tramvaiul sau autobuzul în municipiul Arad. Vorbim de gheretele Companiei de Transport Public (CTP) Arad din Staţia de tramvai Podgoria, Staţia de tramvai Piaţa Romană şi Dispeceratul de la UTA. Cât de curând va fi pus la dispoziţia vârstnicilor şi punctul CTP din Staţia de tramvai Fortuna, pentru care a fost comandată o gheretă mai mare în care să se poată desfăşura normal activitatea de eliberare a legitimaţiilor de călătorie. Iar „începând de miercuri, 10 aprilie, vom mai deschide un punct la poarta de pe Calea Victoriei (unde se află şi sediul CTP-n.r.)” – precizează Claudiu Godja, director al Companiei de Transport Public Arad.
Până atunci însă, oamenii se calcă în picioare la cele trei gherete pe care le au la dispoziţie. „Nu este normal ce se întâmplă! Îşi bat joc de noi. De ce nu au făcut o programare pe litere: cei al căror nume începe cu litera X să se prezinte în data de…” – răbufneşte un pensionar supărat. El a socotit că pentru fiecare pensionar, funcţionara CTP are nevoie de 7 minute ca să-i elibereze legitimaţia. „Pentru 20 de oameni e nevoie de 140 de minute. Cam atâta stă o persoană la coadă dacă vrea să intre în posesia acelei legitimaţii. Eu am fost astăzi, am stat cât am stat, dar la un moment dat am plecat. Mă voi întoarce mâine, cu speranţa că va fi mai puţină lume la rând” – ne-a spus seniorul.
Ceea ce pensionarilor de peste 70 de ani le e greu să înţeleagă este de ce au nevoie de legitimaţie de călătorie pentru a beneficia de gratuitatea transportului public în condiţiile în care până acum era suficientă cartea de identitate. Există răspuns şi la această nedumerire. Îl oferă directorul CTP, Claudiu Godja: „În baza acestor legitimaţii de călătorile putem să ne decontăm cu Primăria (instituţie care suportă costurile pentru finanţarea acestor facilităţi-n.r.). Dar aceste legitimaţii reprezintă şi un precursor al sistemului de e-ticketing care va fi introdus în viitor. Fiecare călător va trebui să-şi valideze călătoria, fie că e gratuită sau nu. Acesta e titlul lui de călătorie.”
Sigur că e mai comod să nu faci nimic şi să beneficiezi de gratuitate la transportul cu tramvaiul şi autobuzul. Dar – să recunoaştem – nu e sfârşitul lumii dacă trebuie să mergi la gheretă să-ţi iei o legitimaţie. Ar fi fost de dorit însă ca eliberarea documentelor de călătorie să se facă într-un mod mai civilizat şi mai eficient. Cei de la Compania de Transport Public se scuză că e o activitate nouă şi pentru ei şi nu s-au aşteptat să aibă atât de multe solicitări din partea pensionarilor. Dar promit că în viitor se vor strădui să gestioneze mai bine situaţia.
Pensionarii care doresc să evite cozile de la gheretele CTP au la dispoziţie o alternativă: unul din cele opt centre de zi pentru vârstnici din cartierele în care locuiesc. Şi aici pot fi eliberate legitimaţii de călătorie.
Doar buletinul!
În ceea ce priveşte documentele necesare pentru eliberarea legitimaţiilor de călătorie, directorul CTP Arad precizează că, în cazul pensionarilor de peste 70 de ani, e suficientă doar cartea de identitate, nefiind necesară şi copia acesteia. Desigur, e nevoie şi de poze. Reamintim, vizarea legitimaţiilor de călătorie se face semestrial (de două ori pe an). Potrivit directorului Claudiu Godja, cu excepţia punctului de la Dispeceratul CTP de pe strada Cocorilor (care e deschis între orele 7-15), celelalte două puncte de eliberare a legitimaţiilor funcţionează în intervalul orar 6-14.
Citiți principiile noastre de moderare aici!