După ce un arădean a postat pe o rețea socială, zilele trecute, două imagini cu două bucăți de șină despărțite de un spațiu gol de aproximativ 1-2 centimetri, am contactat Compania de Transport Public Arad, cea care se ocupă de transportul cu tramvaiul în oraș. Am vrut să aflăm dacă „ruptura” din șină pune în pericol transportul călătorilor cu tramvaiul, dar și ce măsuri va lua compania.
„Ruptura” a apărut pe Calea Aurel Vlaicu, imediat după stația Atrium, pe sensul de mers către Piața UTA. Cei de la Compania de Transport Public au declarat că „siguranța călătorilor nu era și nu este pusă în pericol. Am avut cunoștință despre starea căii de rulare de pe Calea Aurel Vlaicu, zona Atrium Mall, motiv pentru care, în cursul zilei de ieri (14 iunie-n.red), la fața locului s-a deplasat un echipaj format din personal calificat. Aceștia au constatat că nu este vorba de o ruptură la linia de tramvai, ci de o joantă eclisată, în zona căreia urmau să se desfășoare lucrări de buraj”.
Pe înțelesul tuturor, partea de îmbinare dintre două bucăți de șină s-a deteriorat, astfel că cei din compartimentul de mentenanță permanentă al Companiei de Transport Public Arad vor astupa golul respectiv cu un material special, în viitorul apropiat.
Acum aproximativ un an, în iunie 2017, un tramvai a deraiat la coborârea de pe viaductul ce leagă zona Podgoria de cartierul Grădiște, tocmai din cauza unei astfel de fisuri în calea de rulaj. Astfel de crăpături în șină au mai fost observate de arădeni și în alte zone ale orașului, printre care și Calea Iuliu Maniu. Rămânem cu speranța că cei de la CTP vor repara problemele apărute pe căile de rulaj ale tramvaielor înainte ca un alt tramvai să deraieze, evitând astfel o eventuală tragedie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!