ARAD. „Trebuie făcut ceva!” a anunțat la finalul ședintei de CLM din data de 24 iulie 2013, viceprimarul Levente Bognar. Trebuie făcut ceva cu cazul de pe strada Obedenarul, nr. 9-11, cu acel crater care are 2,5 metri adâncime și care se apropie vertiginos de blocurile din apropiere. Aleșii locali au fost provocați să găsească o soluție rapidă și eficientă. Pentru că lucrurile nu sunt deloc simple. Craterul este o proprietate privată și se vroia a fi fundația unei clădiri.Toate încercările celor de la inspecția în construcții, de a-i convinge pe proprietari sau pe executant să acopere craterul, au eșuat. Ultima șansă cea a unei plângeri penale a fost sortită aceluiași eșec pentru că polițistul care s-a ocupat de cercetare a decis că nu e nici un pericol în zonă. Nu a văzut că nu mai există trotuar, că distanța dintre blocuri și crater este tot mai mică față de cea prevăzută în proiect și nici măcar nu a reușit să citească în documentele puse la dispoziție de cei de la serviciul de inspecție în construcții care este numele proprietarului, menționând că este necunoscut. Ca atare plângerea lor penală împotriva celor vinovaţi de această stare de fapt a fost soluţionată negativ de procurori. Ce mai e de făcut?!
Ordonanță prezidențială
Viceprimarul Aradului nu a oferit o soluție ci doar a tras un semnal de alarmă. „În calitate de consilier, vă rog să îmi permiteți să intervin referitor la situația de pe strada Obedenaru nr 9-11, situație despre care s-au primit mai multe sesizări. Aici este o groapă enormă care pune în pericol clădirile din zonă și domeniul public. Am fost în zonă.Trebuie găsită o modalitate pentru a stopa degradarea , a declarat viceprimarul. Un semnal binevenit pentru cei care locuiesc acolo, un semnal care mai lasă loc speranței că legea e lege în acest oraș, că binele public, binele zecilor de familii care locuiesc în blocurile din apropiere, e mai presus decât ignoranța și nepăsarea unui om care refuză să facă ceva pentru a înlătura pericolul.
Ce se mai poate face este ca municipalitatea să solicite o Ordonanță Prezidențială, iar cazul să ajungă de urgență pe masa unui judecător. Poate așa se va întâmpla ceva cu groapa care a înghițit, deocamdată, doar trotuarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!