Administraţia judeţeană plăteşte aproximativ 100.000 de dolari pentru un contract de consultanţă financiară semnat la finele lunii noiembrie. Consiliul Judeţean a anunţat adjudecarea licitaţiei organizate şi semnarea contractului „Servicii de consultanţă financiară privind managementul datoriei publice şi de asistenţă şi structurare pentru atragerea unei finanţări rambursabile prin credite bancare şi/ sau obligaţiuni şi leasing”.
Deşi la licitaţie s-a depus doar o singură ofertă, suma la care s-a semnat, la final, contractul este mai mică decât cea estimată iniţial. CJA a stabilit o valoare maximă a contractului de 513.828 lei, iar licitaţia a fost adjudecată la suma de 373.950 lei. Contractul a fost semnat cu firma VMB Partners S.A. din Bucureşti. Firma va trebui să găsească soluţia optimă pentru Consiliul Judeţean de a se împrumuta, cu importante sume, destinate, printre altele, plăţii unei linii de finanţare revolving pe care o va deschide în foarte scurt timp.
„Consiliul Judeţean Arad intenţionează să lanseze pe piaţa de capital o emisiune de obligaţiuni pentru rambursarea liniei de credit. Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a rambursa integral sau parţial linia de credit din surse proprii, fonduri europene sau obligaţiuni, oricând pe durata liniei de finanţare, fără perceperea nici unor costuri, comisioane sau orice alte taxe de rambursare anticipată”, se precizează în documentaţia publicată de CJA.
11 milioane euro – credit
Firma de consultanţă va trebui să vină cu variante optime de împrumutare a peste 11 milioane euro. „Consiliul Judeţean Arad intenţionează să contracteze un împrumut în valoare de aproximativ 7 milioane euro prin credit bancar şi/sau obligaţiuni, să negocieze extinderea şi majorarea unui contract de credit existent, cu o valoare de aproximativ 3,4 milioane euro, şi să contracteze un leasing în valoare de aproximativ 1,3 milioane euro, pentru realizarea unor investiţii de interes local”, se subliniază în documentaţia publicată de administraţia judeţeană.
Trei credite deja
Administraţia judeţeană are deja două credite contractate şi un al treilea în fază de licitaţie. Primul credit accesat în 2001, are o valoare de 4,5 milioane euro (şi a fost luat pentru Compania de Apă). Al doilea a fost luat în 2010 (CJA a contractat o linie de credit în valoare de 9,5 milioane euro, pentru realizarea investiţiilor publice de interes judeţean „Sistem integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007-2013 şi „Modernizare tronson Juliţa-Mădrigeşti, componenta traseului turistic E68-Moneasa”, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013).
Cel de al treilea este, de fapt, în fază de achiziţie. CJA a anunţat „achiziţia publică de servicii de acordare credite – linie de finanţare revolving în cuantum de maxim 7.000.000 euro”. Linia de finanţare revolving va avea ca destinaţie realizarea a patru obiective: DJ 709 Arad – Seleuş, a DJ 792A Bocsig – limită cu judeţul Bihor, DJ 709B Arad – Curtici şi a DJ 682 Arad – limită cu judeţul Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!