ARAD. O creşă pentru Grădiniţa „Căsuţa Piticilor” din Micălaca. Consiliul Local Municipal a aprobat predarea terenului pe care va fi construită creşa, către Compania Naţională de Investiţii. E vorba de o suprafaţă de 2.600 de metri pătraţi aferentă Grădiniței cu Program Prelungit nr.7, situată în Arad, pe Calea Radnei nr.143. Potrivit hotărârii CLM, amplasamentul este viabilizat, CNI urmând a se ocupa de edificarea creşei, în timp ce din bugetul local se va asigura finanțare doar pentru realizarea racordurilor la utilități (energie electrică, apă, canal, gaze naturale sau alt tip de combustibil utilizat etc.).
Valoarea investiţiei este de 12,3 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională
de Investiții. Creşa va avea o suprafaţă construită de 1.244 de metri pătraţi (exclusiv parter), urmând să deservească maximum 40 de copii (4 grupe).
Încă una în zona Casarom
„Conform împărţirii la nivel naţional, Ministerul Dezvoltării ne-a comunicat pe municipiul Arad posibilitatea construirii de către CNI a două creşe, solicitându-ne teren pentru cele două. Cel votat acum l-am şi transmis, pentru că resepctă toate cerinţele solicitate. Şi mai avem o propunere în zona Casarom, unde este şi Liceul Baptist şi mai dorim şi nişte terenuri de sport acolo… dar toată bucata aceea este supusă unui PUZ şi după finalizarea PUZ-ului vom supune votului şi vom transmite şi cel de ai doilea teren către Ministerul Dezvoltării, aşa ne-am înţeles cu domniile lor. Şi atunci va vaea CNI-ul o investiţie mai mare acolo – şi creşă, şi terenurile de sport, şi sala de sport” – a explicat primarul Călin Bibarţ în plenul CLM.
Trimite articolul
XBravo mai! Hai ca se poate!!!
2.5 milioane EUR pt o cresa (4 grupe, max 40 copii) ??? Nu ar trebui sa depaseasca 1 milion EUR…
12MIL?
Cu banii astia construiesti un bloc cu mai multe aprtamente decat copii enumerati in articol!
Tara asta e sufocata de hoti si sustinuti de mas media!
A greșit bibartul.a vrut să spună 250000 de euro.mai ales că pentru teren și utilități nu se plătește.