Cu toate că nu au mai mult de trei anișori, cei mici au învățat deja cât de important este consumul zilnic de fructe. Și, dată fiind vârsta, cum ar fi putut altfel să își însușească această lecție, dacă nu prin joc? La inițiativa educatoarei Mariana Malița, bunicii și părinții celor mici au participat la un workshop inedit, în cadrul căruia au realizat…animăluțe din fructe.
„Activitatea are menirea de a-i învăța pe părinți și pe copii deopotrivă să consume fructe de toamnă. Am învățat cât de valoroase sunt vitaminele și mineralele conținute de acestea. Activitatea de astăzi (vineri, 20 octombrie – n.red.) a făcut o deosebită plăcere atât celor mici, cât și părinților și bunicilor prezenți.
Invitat la workshop directorul Liceului Teoretic „Adam M. Guttenbrunn”, Mircea Stoica a afirmat că „este o activitate foarte interesantă, o comuniune între copilaşi, bunici şi părinţi. E minunat să-i priveşti pe cei mici cum cum îşi ajută părinţii la realizarea acestor concepţii interesante, legate de toamnă”.
Platourile cu arici, fluturaşi, broscuţe ţestoase sau păuni nu au rezistat mai mult decât timpul necesar imortalizării lor în imagini. Ca niciodată, fructele au fost savurate de cei mici „cât ai clipi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!