Plenul reunit a votat marți, 22 septembrie, majorarea salariilor tuturor cadrelor didactice cu 16%, creștere salarială programată pentru 1 septembrie 2020, însă amânată de către Guvern. Ludovic Orban, premierul României, a anunțat deja că va ataca legea la Curtea Constituțională. După decizia Curții, legea va merge fie spre președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare, fie înapoi spre Parlament, în cazul în care vor fi găsite elemente neconstituționale. În cazul în care ajunge la președinte, acesta are, pe lângă promulgare, și alte două opțiuni: retrimiterea în Parlament pentru o nouă rundă de discuții, sau atacarea acesteia la Curtea Constituțională a României, însă doar invocând motive diferite față de cele invocate de Guvern.
Majorarea la 1 septembrie 2020 a salariilor cadrelor didactice a fost decisă pe 28 noiembrie 2018, în urma unui acord semnat între sindicatele din învățământ și Guvernul Dăncilă. Numai că cea mai recentă rectificare bugetară a amânat creșterile salariale până în septembrie 2021. Conform ordonanței 114/2018, de la 1 septembrie 2020 inspectorii școlari generali ar fi urmat să câștige între 8.375 de lei și 9.283 de lei, în funcție de gradul didactic, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii caselor corpului didactic ar fi avut un salariu între 7.871 și 8.678 lei, inspectorii școlari și cei școlari de specialitate între 7.250 și 7.871 de lei, directorii de unități de învățământ între 7.000 și 7.382 de lei, iar directorii adjuncți între 6.975 și 7.100 de lei.
Profesorii cu grad didactic I, studii superioare de lungă durată ar urma să încaseze, dacă salariile vor crește, între 4.372 și 5.517 lei brut, în funcție de vechime, iar cei cu grad didactic II și studii superioare de lungă durată ar urma să încaseze între 4.235 și 4.828 de lei, în funcție de vechime. Cadrele didactice cu grad didactic definitiv vor încasa între 4.144 și 4.554 de lei, în funcție de vechime, iar profesorii debutanți vor încasa 4.098 lei lunar, brut. Cele mai mici salarii le vor avea învățătorii, educatorii și maiștrii-instructori cu studii de nivel liceal debutanți – 3.916 lei brut.
Tot în ordonanța 114/2018 este prevăzut și faptul că de la 1 septembrie 2020 ar fi trebuit să crească salariile cadrelor didactice din învățământul superior, un rector urmând să încaseze între 13.705 și 16.232 de lei lunar, în funcție de gradul didactic. Cele mai mici salarii la acest capitol vor fi ale asistenților universitari cu vechime de până în trei ani – 4.130 de lei lunar, brut.
Trimite articolul
XPomeni, pomeni, pomeni…
-
Cresterea salariilor unor categorii profesionale care au salarii la nivel de 1/3 sau chiar mai jos decat media UE in domeniu sau a pensiilor celor care au contribuit 35 – 40 ani si sunt la limita subzistentei nu e pomana.
-
ba e pomana cat timp partea provata nu poate sa tina pasul cu partea de la stat… E fix pomana si mumu pe fata. Sa nu intram in detalii si sa zicem ca profesorii care urla dupa salarii sunt cei care ne duc spre spiritul de turma, fiindca nu exista educatie… au fost profesori care au luat bani, dar nu au intrat nici un minut online… Vor mariri? majoritatea nu merita nici ce primesc acum
-
cunosti vreu profesor care lucra la privat sa faci comparatie ?
-
orbana lui verner a luat 6,8 miliarde de la bugetul de pensii și i-a trecut în fondul lui de rezervă, de la Guvern, ca să cumpere primari.
tot orbanul a scutit de taxe băncile, corporațiile din energie, companiile de telefonie mobilă.
adica bancile si corporatiile care au dat afara romani si care vor mai da afara si in continuare.
Si din care multe din ele se vor inchide.
tot orban a plătit 500 milioane pentru trei companii multinaționale de asigurări toate straine.
Si atunci de unde bani in tara asta daca guvernul nemtesc jefuieste romanii, inclusiv pe actualii si viitorii someri de la multinationale, ca-n codru ????? -
Liberalii votează împotriva oamenilor și așteaptă ca oamenii să voteze pentru ei. Dar la cata minte au romanii e foarte posibil sa si-o faca iar cu mana lor -))
-
contribuabil,
Uite, eu cunosc un motan care face ravagii prin vecini si toate gospodinele fac criza de nervi.
-
-
esti inept ca toti rezistentii lipitori de afise, bai “partea provata” care esti …
-
Parlamentul nu poate afla, de la catu matu zis ministrul Finanțelor, de ce a tăiat impozitul la păcănele cu 33%? Si de ce ii sfideaza pe romani cand vine vorba de banii lor ?
-
La privat se lucreaza la negru si toata lumea e multumita ca nu plateste taxe si ca insala statul , iar la final statul e curva ca nu le da pensie
-
Vorbești și susții aberații. Dar la țară nu toți au laptopuri, tablete, telefoane de ultimanerație. Și nu au salarii nesimțite cum crezi. Brutul e una din care se oprește 40% pentru asigurări sociale. Îți strică mintea cu analfabeții care nu vor să învețe.
-
-
Nu esti contribuabil, esti doar un parazit !
Contribuabil e cel care aduce plus valoare la pib, ceilalti sunt bugetari pt. ca sunt platiti din banii produsi de privati.-
Nu sunt bugetar domnule atotstiutor Anonim, nici politician si nici nu lucrez la negru. Asa ca mucles si nu fa parazit pe cine nu cunosti
-
amice, nu-ti bate capu cu psdracu asta securist. el stie atacuri la persoana cum a invatat de la comunisti.
anonime stiu ca este atatc la persoana. primesti ceea ce oferi: pietre!
-
-
hastagule tu nu valorezi nici cat factura la netul pe care ti-l plateste buna-ta
-
-
e extraordinar ce a facut parlamentul pentru oameni. strainii in schimb inchid si “disponibilizeaza” romanii in tara lor fara rusine. ca si-au facut plinul aici si pa.
-
saraci si fuartii de guvernul “lui” ( adica a lui iohanis ) romanii voteaza slugile europei in continuare
-
-
Liberalii lucreaza europeneste impotriva votantilor mioritici care, culmea, i-au si ales…banii romanilor se fura la greu de “europa”. si saraci, si … si cu banii luati.
Bravos natiune! -
Romanii s-au nascu sclavi si asa raman. Uitati-va la amarastenii aia cu casa-n spate din “diaspora”.
-
profesorii romani de azi in agricultura necalificata a germaniei de maine. asta inseamna globalizarea…
-
-
Munca unui profesor, care-i pune creionul in mana sau ii preda copilului in universitate, este nepretuita!
La fel a unui doctor care trateaza acel copil!Problema este la cei neperformanti cat si la salarizarile din alte domenii bugetare absolut neperformante!
-
Nu l-a consultat psdul pe profesorul sase case din meditatii ??? Au marit parlamentarii aia urati si rai pensiile cu 40% si salariile profesorilor ???
Vai ce rai si neascultatori fata de ieropa lui merkel care i-l pune pe clausica sa ii austerizez pe romani …-
Inalta poarta “de la” europa fura de rupe roamnii si ii tine si in saracie.
Ba ii mai da si afara de la multinationalele lor, bine le face.
-
-
Guvernul brucselezo-iohaniot e doar pentru bănci și marile corporații! Nu e a romanilor pe care-i calca in picioare zilnic si ii tine in saracie!
De slugi vandute pe bani grei ce sunt nu vor mafiotii marirea pensiilor si a profesorilor!-
ai nostri au ramas ultimii iubitori de merchel de pe continent. si singuri si prosti. de aia sunt saraci
-
Munca unui profesor, care-i pune creionul in mana sau ii preda copilului in universitate, este nepretuita!
La fel a unui doctor care trateaza acel copil!
Problema este la cei neperformanti cat si la salarizarile din alte domenii bugetare absolut neperformante!
Sunt bune măririle, dar pe baza de merit nu pe baza de vârstă. Un prof de grad mic uneori merită cu vârf și îndesat salariu unuia de grad superior. Ar trebui evaluați tot la 3 5 ani că militarii polițiștii.
Sunt bune măririle dar nu in ajun de alegeri. Și fără artificii PSD iste când au mutat contribuțiile la angajat și concomitent au mărit salariul cu cât era contribuția mutată astfel că măreața creștere a fost anulată de contribuții. Iar acum se laudă că au mărit salariile. Ce nemernici mincinoși…
-
Mai taci papagalule, ca mincinosi sunt aia ca tine si care voteaza nenorocirea brucseleza. Restul nu merita sa ajunga in nenorocire si saracie din cauza unor bolovani ca voi.
-
Cremus: Sărăcia este pentru că ați votat FSN/FDSN etc. și Iliescu după revoluție și că ați furat și ați distrus tot ce se putea în țara asta.
-
-
Mutatul contributiei nu a afectat venitul net doar pe cel brut ca procentul a ramas acelas, era doar dpdv administrativ. Cresterile s-au regasit in venitul net si au fost reale. Ai pus botul la propaganda hastag-Bouhannista iar aceste cresteri au fost deja prevazute prin lege promulgata. PNL a introdus bugetul in parlament acum in prag de alegeri nu altii. Esti spalat pe creier
-
Cresterile au fost reale la venitul net dar cat??? spune pe sleau: 2 3 5% !!!! ncicidecum nu a fost 30-50% cum pretindeau ciumatii rosii!!!
Ca mare marire vo dat dragnea si vulguta…
-
Măriri pentru rectori. Adică pentru academia română ce nu vine cu nici un plan de redresare a educației. Cercetarea este la pământ în țară, toți banii intră în firmele controlate de membrii cacademiei, dinozauri securiști de pe vremea împușcatului. Peste de la cap se impute
-
atunci votati bai cu liberalii si iohanis ca se ocupa aia sa va lase lipiti.
PSD..ISTI tâmpiti..
-
sarcule mai baga-ti niste iarba-n nas. retarzi sunteti frate toata hastagimea asta…..
-
te-ai trezit din lesin bhoua ?)))
-
ungure cum se zice corect: doua oua moua sau doi oi moi? 😛
-
corect e – rezistu e prosti rau si asa si moare …. zi dupa noi …
-
-
ce pot invata copilasii nostri de la asa oameni care se lasa cumparati si voteaza partidul care le da 200 de lei dar care in egala masura a furat banii pentru dotarile scolilor??? Mi-am pirdut speranta in romani
Si plagiatoarea Ramona Lile va primii marire :(((
-
Lile are deja un salariu de te doare mintea
PSD, cu sprijinul mioritatilor, a impus la vot în Parlament majorarea pensiilor cu 40%, impotriva guwernerului daramator de romani….
Semai intampla si lucruri bune in tara asta…. chiar si pentru saracii profesori la care tot parlamentul le-a marit salariile…..
Bravo asa trebuia facut! dar ce folos de lucruri bune cand romanii se duc cu capul in gard la vot,,,,,
-
Cata nemernicie si minciuna!!! Ponderea pensiilor in PIB in Romania este de 8%, fata de media UE care este de 13%-20%. Deci este loc de crescut pensiile, ca doar pot sa mai lase si aia din europa niste bani in tara asta. Nu este nevoie sa duca tot ce fura la ei acasa.
Nu e nevoie sa măriți pensiile peste nivelul de coșul zilnic sau trai decent.Doar cele sub acest prag sa se mărească cu 40%. Sa se stabileasca cât e necesarul pt un minim de trai decent,în rest nu le măriți, sau impoziții le serios.Pensia trebuie considerata un ajutor pt cei aflați la o vârstă când nu mai pot sa muncească nicidecum privilegii și cadouri pt șmecheriI mai ales de la stat.La fel și salariile ,de unde are statul bani pt salarii de 15 mii euro pt cei de la tot felul agenții de supraveghere?
Austeritate pentru prostime, asta vrea PNL sub conducerea lui Iohannis, un partid care sustine bogatii de afara care au venit la jaf aici, care-si uraste cetatenii mai ales pe cei vulnerabili fata de hotia guvernamentala (tinerii, muncitorii si pensionarii).
-
Sigur, hai ca crestem tot, mai bine sa ajungem repede cum a fost Grecia in timpul crizei….
…. liberalismul bruxelez si un catu ajuns ministru – execuţia bugetară nu este bună, investiţiile, plata salariilor, a pensiilor vor avea o problemă, a declarat acesta, miercuri seara, la Realitatea Plus………. Ce nenorocire sunt slugile jefuitoare ale ue-iului din tara asta…….votati-i fratii mei in continuare ca ajungeti in sapa de lemn
-
brucselimea afara din romania. urgent.
wernerica va ataca marirea salariilor la curtea constitutionala, asa ca un bun roman ce e.
el nu lucreaza pentru straini in nenorocita noastra de colonie, sigur ca nuuuu -)
Si la sparanghel pe cine mai trimite iohanez cand il suna merkelica ???
Ce mariri de salarii vreti bai sclavilor ? Sa ramaneti in saracia voastra bai profesorilor !
pentru toti postacii care injura ue: securistilor nu ma mai merge cu dezinformarea si minciuna ca pe vremea cand ati lucrat in DSS serviciul D. bucurati-va ca nu ne ridicam sa cerem inchiderea voastra, bucurati-va de batranete si lasati-ne sa ne facem viitorul, postaci ciumati
-
care viitor hastagule… ca scrieti numai tampenii si de gandit deloc -)
-
Ciumat e creierul tau neted de haștag borât care vezi securisti peste tot. Au fost si englezii securisti ca s-au saturat de (m)UE ? Sau cine sunteti voi care va puteti ”ridica” sa cereti inchiderea oricui? Luati-va rucsacelele goale si mergeti s-o lingeti in cur pe Merkel dupa aia luati o m&ie de la Soros sa si o sa aveti viitorul asigurat
S-au saturat si tinerii de “binefacerile” bruxelesului si explica uie-ului sa-si ia catrafusele si sa plece-Elevii critica Guvernul: ‘Condamnăm nepăsarea cu care guvernanţii tratează elevii, părinţii şi profesorii’.