Autorii sau autorul crimei care a avut loc în 30 noiembrie 2001 la parterul unui bloc de pe strada Bolintineanu sunt liberi/este liber. Cu trecere anilor, peste dosarul dublei crime s-a aşternut praful. Un praf gros printre care, la acest moment, cu greu pot fi întrezărite detaliile crimei, aspecte ce pot scăpa acum chiar şi celor mai experimentaţi anchetatori. La data comiterii crimei, anchetatorii arădeni spuneau că urmăresc mai multe piste. Niciuna dintre ele nu a condus la identificarea criminalilor sau criminalului. Nici măcar acest lucru nu s-a stabilit cu exactitate: dacă a fost un singur criminal sau mai mulţi. Praful de pe acest dosar, care a fost anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a mai scuturat puţin când a fost preluat, în anul 2014, de către Parchetul General. Tot degeaba.
Ultima dată când Parchetul General a preluat – de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad – un dosar „nerezolvat”, cel al morţii lui Traian Trifa, lucrurile au stat cu totul altfel. Au trecut, atunci, doar câteva săptămâni până când procurorii de la „General” au reuşit ce nu au reuşit cei arădeni: i-au identificat pe cei despre care anchetatorii susţin că l-au ucis pe Traian Trifa. Aceiaşi procurori au reuşit condamnarea acestora la ani grei de puşcărie. Rezolvarea părea uşoră şi pe Bolintineanu.
Având în vedere că cel sau cei care au comis crima de pe Bolintineanu s-au spălat de sânge în chiuveta apartamentului unde a avut loc omorul, lăsându-şi amprentele, conform informaţiilor de la acea dată, pe robineţi, pare posibilă acum o comparare a amprentelor cu cele existente în bazele de date ale autorităţilor. După descoperirea amprentelor se credea că „neglijenţa” criminalilor va fi plătită dur de către aceştia, anchetatorii putând să-i identifice uşor. Nu a fost deloc aşa. Şi povestea a rămas în ceaţă vreme de 15 ani. Acum 15 ani, Cristina Condrat şi Florin Vălean erau iubiţi, iar la parterul unui bloc de pe strada Bolintineanu plănuiau să-şi deschidă un magazin în care să vândă telefoane. Lucrările de amenajare ale magazinului erau în curs la momentul uciderii celor doi. Apartamentul a fost cumpărat de tineri cu câteva luni înainte de a fi ucişi. Tânăra a fost văzută ultima dată în viaţă cu o zi înainte. Seara a trecut pe la cabinetul unui medic stomatolog pentru a-şi face o programare pentru după masa zilei următoare. Nu s-a mai prezentat la programare. Cadavrele celor doi au fost descoperite dimineaţa de rude. Sora mai mică a tinerei ucise s-a dus în vizită. Contrariată de faptul că nimeni nu îi răspunde la uşă, deşi maşina iubitului surorii ei era parcată lângă bloc, şi-a anunţat tatăl. Cristina Condrat şi Florin Vălean au fost găsiţi decedaţi în apartament, întinşi pe podea. Cei doi aveau plăgi adânci la nivelul gâtului, toracelui şi abdomenului. La acea dată s-a presupus că primul ucis a fost tânărul, care se afla la birou când a fost atacat, apoi a urmat iubita acestuia. Victimele au fost ucise cu un obiect tăios cu lama de aproximativ 15 centimetri.
Interlopi în agendă
În apartamentul celor doi au fost găsite mai multe telefoane mobile made în China fără documente de provenienţă, fapt care i-a făcut pe anchetatori să meargă pe ideea că mobilul crimei nu a fost jaful. Faptul că cele două victime au fost găsite în apartament, iar uşa acestuia era încuiată a condus la ideea că criminalul sau criminalii a/au intrat în locuinţă la invitaţia celor doi tineri şi că, la plecare, a/au luat cheile apartamentului şi a/au încuiat uşa. În agenda tânărului, găsită de anchetatori pe birou, erau trecute numerele de telefon ale unor membri ai lumii interlope arădene de atunci, dar şi ale unor cetăţeni chinezi. Cercul de suspecţi putea fi extrem de mare deoarece în apartamentul celor doi veneau numeroşi oameni care aveau nevoie de reparaţii sau decodări de telefoane mobile.
S-a vehiculat chiar că cei doi ar putea fi victimele triadelor chineze din cauza din cauza modului de acţiune al criminalilor. Nici acel zvon şi nici un altul, existent atunci pe piaţă, nu a fost confirmat de anchetatorii arădeni, iar mai apoi nici de cei bucureşteni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!