Crima care a lăsat Aradul în stare de șoc, cea în urma căruia un bărbat de aproximativ 40 de ani și-a înjunghiat concubina – în vârstă de 38 de ani – de zeci de ori într-un apartament situat la etajul 9 al unui bloc de pe Calea Aurel Vlaicu, totul culminând cu sinuciderea bărbatului, a avut loc la începutul anului trecut, în 25 februarie, sub privirile băiatului în vârstă de 10 ani a celor doi.
La aproximativ trei săptămâni, o altă crimă comisă în județul nostru, la Șoimoș, avea să șocheze şi ea: un bărbat și-a înjunghiat fratele geamăn în piept din cauza casei părintești, se pare. În aprilie, la o lună după omorul de la Șoimoș, în duminica Floriilor, o altă crimă a avut loc, de data aceasta la Cuvin. Un bărbat de 65 de ani, fost învățător, și-a ucis vecinul în vârstă de 74 de ani, lovindu-l de mai multe ori în cap cu un par și, se pare, și cu o sapă, din cauza unor găini care tot treceau în grădina sa. Următoarea crimă a avut loc la Nădab, în luna iulie, acolo unde un tânăr de 32 de ani și-a înjunghiat fosta concubină – în vârstă de 24 de ani – în abdomen, și pe fratele acesteia, de 22 de ani – tânărul decedând ulterior la spital -, din cauza geloziei. În ultimele trei cazuri de omor, autorii au fost aduși în fața legii, răspunzând pentru faptele lor.
Crima din Vlaicu a avut loc pe fondul geloziei bărbatului. Cea care îi dăruise un copil în urmă cu 10 ani intentase divorțul și îl și obținuse în luna martie 2018. Între cei doi existau certuri dese, scandalurile putând fi auzite de vecini, însă nu se ajunsese la violență până în noaptea fatidică, 24 spre 25 februarie. Bărbatul mai mergea în vizită pentru a-și vedea fiul, iar uneori mai rămânea peste noapte, se pare, la insistențele băiatului. În acea noapte, în urma unor discuții aprinse, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat fostei soții peste 25 de lovituri de cuțit pe tot corpul. A lăsat-o pe femeie într-o baltă de sânge, în apartament, apoi a mers în bucătărie. Aici, bărbatul și-a provocat două răni în zona pieptului, cu același cuțit, s-a dus la geam și s-a aruncat de la etajul 9. Corpul bărbatului s-a izbit de asfaltul din spatele blocului, în parcare. Copilul celor doi a asistat la întreaga scenă. Vecinii l-au auzit pe copil strigând în miez de noapte în apartament. Vecinii au ieșit alarmați de plânsetele băiatului, au vorbit cu el și l-au îndrumat să meargă să caute cheile pentru a descuia ușa. Copilul a fost luat în grijă de sora femeii ucise.
Și-a omorât geamănul
O lună mai târziu, în 20 aprilie, la Șoimoș, un bărbat de 51 de ani, fost jandarm, și-a înjunghiat în zona pieptului, cu un cuțit, fratele geamăn. Între cei doi frați a avut loc o altercație în urma căreia fostul jandarm i-a împlântat fratelui său cuțitul în piept. După ce a fost înjunghiat, bărbatul a mai parcurs o distanță de aproximativ 50 de metri cu autoturismul propriu, probabil nesesizând gravitatea leziunii pe care a suferit-o, după care a pierdut controlul volanului și a intrat într-o grămadă de lemne aflată pe marginea drumului. Agresorul și-a urmărit fratele, a fugit după mașina în care s-a urcat și a lovit parbrizul autoturismului cu un topor. După toate acestea, agresorul s-a îndreptat spre casă, de unde a și fost ridicat de polițiști și procuror, iar victima a fost transportată la spital, însă a murit pe drum, în ambulanță. În cadrul audierilor, fostul jandarm și-a recunoscut fapta și a încercat să o motiveze spunând că fratele său avea o șurubelniță în mână când a venit să vorbească cu el și i-a creat impresia că avea să-l atace. În fapt, victima avea șurubelnița în mână deoarece folosea unealta pentru a deschide poarta casei părintești, aceasta fiind defectă. Între cei doi frați existau neînțelegeri declanșate de faptul că mama lor, în timpul vieții, a decis să treacă partea ei din casa de la Șoimoș – acolo unde a avut loc crima – pe victimă, fără a divulga acest lucru geamănului. Agresorul a aflat vestea doar când fratele său a venit să-i ceară socoteală pentru facturile prea mari la curentul electric, deoarece în curtea casei, cel care și-a omorât geamănul ținea câteva oi – de aici și consumul mare de curent electric. Starea conflictuală dintre cei doi frați nu a făcut altceva decât să se acutizeze, culminând cu uciderea fratelui care primise partea mamei din locuință.
Ucis în duminica Floriilor
La o lună după crima de la Șoimoș, mai exact în duminica Floriilor, o nouă crimă avea să se întâmple în judeţ. Nu a fost vorba nici de gelozie, nici de moștenire, ci de câteva găini care intrau în grădina unui bărbat de 65 de ani, fost învățător. Enervat de faptul că păsările vecinului lui îi calcă grădina, fostul învățător a început să se certe cu vecinul său –în vârstă de 74 de ani – proprietar al găinilor. Cei doi se aflau în grădinile lor, în duminica Floriilor, când au început să se certe. Doar că bărbatul de 65 de ani nu a mai stat pe gânduri în urma discuțiilor și și-a lovit vecinul de mai multe ori cu un par în cap, dar și cu o sapă. Loviturile i-au fost fatale septuagenarului, însă agresorul nu s-a oprit aici. După ce și-a pus victima la pământ, bărbatul i-a introdus parul într-unul din ochi și l-a răsucit. La fel a procedat și în zona buricului. Agresorul a fost arestat preventiv și a declarat la acel moment că nu-și regretă fapta. Fostul învățător era luat în evidențele medicale, suferind de afecțiuni psihice, însă până la episodul din duminica Floriilor nu s-a manifestat. El locuia împreună cu fratele său și era cunoscut ca un om muncitor, care își îngrijea grădina.
Din gelozie
La începutul lunii iulie, pe fondul geloziei, un bărbat de 32 de ani, din Olari și-a înjunghiat cu un cuțit fosta iubită – în vârstă de 24 de ani – și pe fratele acesteia, un tânăr de 22 de ani (care a decedat la spital din cauza rănilor grave suferite), în timp ce se aflau la o petrecere, în Nădab. Agresorul a fugit de la locul faptei și s-a înțepat în gât și în abdomen cu același cuțit cu care și-a înjunghiat victimele – intenția lui fiind de a-și lua viața. Polițiștii l-au prins la timp, iar bărbatul a fost internat la spital pentru tratarea rănilor. Ulterior a fost condus în arest unde a încercat a doua oară să-și pună capăt zilelor, spânzurându-se cu un cearșaf. A fost observat la timp de polițiști, astfel că nu și-a putut duce planul la bun sfârșit. A fost transportat la Spitalul Clinic Județean Arad în stare gravă. Câteva zile mai târziu, bărbatul a fost externat din spital și transportat direct în arestul IPJ Arad. La începutul lunii octombrie, Tribunalul Arad a pronunțat sentința în acest caz. Bărbatul a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, sentința nefiind definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!