ARAD. Închisoare pe viaţă şi încă o pedeapsă. Asta îl aşteaptă pe Dorin Sebastian Muntean, tânărul arădean care, în 2019, a ucis un bărbat în judeţul Timiş, tăindu-l cu drujba. Asta, după ce criminalul a încercat să evadeze chiar în timp ce ieşea din instanţă. Judecătoria Arad a fost instanţa sesizată de procurorii care au întocmit rechizitoriul privind tentativa de evadare a lui Dorin Sebastian Muntean.
„Prin rechizitoriul dat în dosarul penal nr. ####/P/20219 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a fost trimis în judecată inculpatul Muntean Dorin Sebastian pentru săvîrşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de articolul 32 raportat la articolul 285, aliniat 1 Cod penal (n.r. tentativă de evadare). În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că în data de 17.10.2019, inculpatul, în timp ce se afla arestat preventiv conform mandatului de arestare nr. 3/UP/31.01.2019, a fost prezentat la Tribunalul Timiş la un termen de judecată. După finalizarea procedurilor judiciare, în jurul orelor 16:10, cu ocazia îmbarcării deţinuţilor în autovehiculul de transport pentru întoarcerea la Penitenciarul Arad, inculpatul, deşi avea aplicat mijlocul specific de imobilizare pe timpul transportului, a forţat dispozitivul de siguranţă, încercând să evadeze. Acesta a reuşit să fugă aproximativ 2-3 metri, dar a fost oprit de martorul (anonimizat) angajat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care l-a imobilizat la sol. Ulterior, a intervenit şi martorul (anonimizat), angajat ANP, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de şef escortă, care a ajutat la introducerea inculpatului în autovehiculul de transport destinat deţinuţilor”, se arată pe site-ul rejust.ro, unde a fost publicată minuta şedinţei de judecată de la Judecătoria Arad.
A vrut la Instanţa Supremă
În tot acest timp, martorii oculari (anonimizat), (anonimizat) şi (anonimizat), toţi aflaţi în misiunea de escortare a deţinuţilor la Tribunalul Timiş, au format un dispozitiv de pază, pentru a preveni ca ceilalţi deţinuti deja îmbarcaţi să evadeze. Cu ocazia audierii în calitate de suspect, Muntean Dorin Sebastian a recunoscut fapta săvârşită. Acesta a arătat că în data de 17.10.2019 a fost prezentat la Tribunalul Timiş, unde a primit o condamnare pe viaţă pentru o faptă comisă în anul 2019. Deoarece s-a speriat, gândindu-se că îşi va petrece restul vieţii în închisoare, la îmbarcarea în maşina de transport a penitenciarului, a încercat să fugă de membrii escortei, reuşind să se deplaseze 2-3 metri, fiind prins de către un membru al escortei şi imobilizat. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, acesta şi-a menţinut declaraţia dată, cu precizarea că, în realitate, motivul pentru care a încercat să evadeze a fost acela de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a declara ceva în faţa televiziunilor.
Se judecă la Timişoara
Chiar dacă rechizitoriul a fost făcut de procurorii arădeni, iar dosarul a fost deschis la Judecătoria Arad, avocatul din oficiu al inculpatului a solicitat ca dosarul să fie mutat la Timişoara, ţinând cont de faptul că infracţiunea a fost comisă în oraşul de pe Bega. Iar Judecătoria Arad a admis această solicitare, urmând ca tentativa de evadare a criminalului cu drujba să fie judecată de către Judecătoria Timişoara.
A ucis un om
Reamintim faptul că Dorin Sebastian Muntean a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce a tăiat cu drujba un timişean, lucru ce a dus la decesul victimei.
„S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 30/31.01.2019, înarmat cu o drujbă, s-a deplasat la imobilul în care locuia victima, imobil situat în localitatea Sânandrei, cu scopul de a ucide victima și, cu acea drujbă, a ucis victima, tăind-o în zona gâtului, a capului, precum și în alte zone ale corpului (respectiv zona claviculei și axilar dreapta, zona cotului drept, zona axilară stânga și a antebrațului stâng, zona șoldului drept și zona sacro fesier)”. Pentru a ajunge la bărbatul care avea să-i devină victimă, criminalul a pătruns în locuința victimei prin tăierea ușii de acces în imobil cu o drujbă „urmată de acțiunea inculpatului de a alerga, înarmat cu acea drujbă, în urmărirea victimei și a fiului acestuia, care fugeau spre gardul din spatele grădinii cu scopul de a scăpa de inculpatul agresor, acțiune care a cauzat vătămarea integrității fizice a minorului care, în încercarea de a se salva și a scăpa de inculpat, a fost nevoit să escaladeze gardul acelei grădini, iar în cădere a suferit o fractură la gamba piciorului stâng”.
Victima nu a mai reușit însă să sară gardul, fiind omorâtă cu drujba. Gestul arădeanului, de loc din Monoroştia, a fost provocat de faptul că a cumpărat o maşină de la victimă, maşină care s-a dovedit a fi defectă. Cum victima a refuzat să îi dea banii înapoi, Muntean a decis să îşi facă singur dreptate şi să îl omoare pe cel care, din punctul lui de vedere, l-a păcălit.
Citește și:
Criminalul cu drujba, condamnat la închisoare pe viață, a vrut să fie liber
Trimite articolul
XLa Popa sapca cu el dar pe viata
are inchisoare pe viata , mai mult nu poate sa capete si acum pt evadare mai primeste cativa ani adica cum? peste pedeapsa de viata unde mai ispaseste noua pedeapsa, in iad sau unde?
-
O sa-l afecteze la o viitoare cerere de eliberare conditionata.
-
Plus ca va fi foarte greu pentru el sa fie mutat din regimul de maximă siguranță la regimul închis/semi deschis sau deschis.
-
Natural Born Killer
Un prost
E condamnabil gestui acdestui om , cu atat mai mult cu cat fapta a fost cu premeditare , insa e un bun semnal de alarma pentru toti samsarii de masini ….
Cine stie cate discutii au fost intre cei doi inainte de acest gest iresponsabil , si cine stie cum la tratat ,, cimisoreanul ,,
Partea proasta e ca tipul a ales varianta extrema si fara sa gandeasca
-
Vanzatorul a fost verisorul sau primar,masina era o vechitura care a cumparat-o cu 500 euro si dupa 3 saptamani a vrut sa o inapoieze,normal ca nu a fost omul de acord.De cand a trecut Dorin,criminalul la pocaiti,parca nu mai era normal, el si acum zice ca ar face la fel.
Cind va fi executat prin strangulare ?
Nebun omul ! N a avut ce face…. De la o vânzare a unei mașini sa o iei razna și să faci închisoare pe viață .. pff. Pe undeva , mi e și milă de el.