Decizia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a nu renunţa la sistemul de vot pe listă nu este văzută cu ochi buni de către liberalii arădeni. Rezoluţia Delegaţiei Permanente a PNL Arad, care se exprimă clar împotriva listei, a fost trimisă la Bucureşti ca propunere pentru noul statut. Mai mult, Rezoluţia spune că filiala arădeană, pe lângă faptul că îl susţine, fără echivoc, pe Crin Antonescu, spune, la fel de explicit, că Ludovic Orban are susţinere totală pentru a rămâne pe actuala funcţie, de prim-vicepreşedinte. Or, Crin doreşte să desfiinţeze această funcţie şi, mai mult, nu îl vrea pe Orban în echipa lui.
„Totuşi, suntem liberali”
De unde, la Delegaţia Permanenetă, se profila un vot în bloc al celor 21 de delegaţi arădeni la congres, acum este ca şi sigur că unii dintre ei vor vota împotriva moţiunii lui Antonescu- adică, împotriva lui Antonescu– dacă principiul votului pe listă este cuprins în acea moţiune.„Suntem, totuşi, liberali, iar votul pe listă numai a liberalism nu seamănă. Aşa cum am decis la Delegaţia Permanentă, voi vota împotriva sistemului de listă. Dacă aceasta înseamnă un vot contra lui CrinAntonescu, îmi pare extrem de rău, pentru că nu văd un alt preşedinte mai bun. Sper că va renunţa până la urmă la impunerea listei”, spune secretarul executiv al PNL Arad, Călin Abrudan. Alţii, cum ar fi preşedintele pe municipiu, Florin Galiş, înclină să îl voteze pe Crin, chiar dacă nu le convine ideea listei : „Personal, dacă îşi asumă angajamente foarte clare, îl votez, cu specificaţia că mi-ar părea foarte rău dacă nu îl va avea pe Orban în echipă”. Şi Sever Jurcă pare conciliant : „Suntem clar contra votului pe listă, dar la fel de clar este că nu vrem alt preşedinte. Vom vedea exact ce conţine moţiunea şi ne vom orienta”.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!