ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, a prezentat unele dintre realizările de ultimă oră, cum ar fi pista de biciclete, care va lega centrul de comună cu pădurea şi cu localitatea Cicir. Edilul comunei a ţinut să sublinieze, în acest context, faptul că banii provin de la Grupul de Acţiune Locală (GAL), o instituţie care, în opinia sa, se remarcă prin mult mai puţină birocraţie în relaţiile cu primarii, dar nu numai şi prin eficienţă. Exemplul GAL-urilor, spune Ioan Crişan, ar trebui urmat pe o scară largă în ceea ce înseamnă relaţii cu administraţiile locale. Prin GAL, Primăria Vladimirescu a accesat, în prima fază, 50.000 euro pentru trotuare, iar în faza a doua 80.000, pentru trotuare plus pista de biciclete, care va fi gata în luna august.
Pentru cultură
Un element meritoriu al activităţii GAL-urilor este folosirea integrală a fondurilor avute la dispoziţie, putând aloca fondurile rămase pentru finanţarea unei palete largi de activităţi sau obiective. În acest sens, GAL a pus „la bătaie” 25.000 euro rămaşi din fondurile cu dedicaţie pentru ansamblurile folclorice de la Căminele Culturale. Din trei concurenţi ,a rămas în cursă Primăria Vladimirescu, iar GAL a aprobat folosirea acestor bani pentru achiziţionarea de costume populare, însă mai este necesară şi aprobarea AFIR Timişoara.
Codul Fiscal, bun, dar incert
Cea mai mare nemulţumire a primarului faţă de premier este aplicarea nefericitei metode „haiduceşti” prin care taie din bugetele comunelor bogate pentru a da, în mod egal, unora care nu au proiecte. „Primăriile performanțe trebuie să renunţe la unele investiţii, pentru că banii lor sunt luaţi şi daţi unor primării care nu au proiecte, aşa că dau banii în interes electoral, făcând diverse pomeni. Este unul dintre exemplele privind neseriozitatea premierului Victor Ponta. Nu te poţi baza pe el, pentru că astăzi spune una şi mâine face alta. De exemplu, părerea mea este că măsurile prevăzute în noul Cod Fiscal sunt , în majoritate,bune, chiar foarte bune, dar nu am nici cea mai mică siguranţă că vor fi şi puse în aplicare sau că sunt şi sustenabile”, spune Ioan Crişan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!