Îşi unesc forţele pentru acelaşi scop! Forţa civică arădeană se uneşte pentru a-l susţine pe Claudiu Cristea în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar al Aradului. În acest sens s-a constituit, în baza unui protocol, „Alianţa Forţa Civică”. Semnatarii protocolului sunt asociaţiile ARUD 89, Arad Km 0, Mişcarea arădeană, Respiră Verde, Forţa Civică, Eured şi Asociaţia Miloş Cristea.
În baza protocolului semnat, Alianţa Forţa Civică a hotărât susţinerea candidaturii lui Claudiu Cristea la Primăria Arad, susţinerea unei liste de candidaţi a societăţii civile pentru Consiliul Local Arad, dar şi susţinerea reciprocă a proiectelor organizaţiilor membre ale Alianţei nou constituite.
Pentru arădeni
„Considerăm că societatea civică poate să susţină un candidat pentru fotoliul de primar şi suntem convinşi că o asemenea alianţă a forţelor civice poate într-adevăr să facă ceva pentru arădeni. Am motive să cred în forţele noastre în baza a ceea ce am făcut până acum pentru arădeni şi aici mă refer la proiectele concrete iniţiate de-a lungul anilor, în care am luptat pentru binele arădenilor”, a declarat Claudiu Cristea, candidatul Alianţei Forţa Civică.
Concret şi obiectiv
Fostul lider al Mişcării Arădene mai spune că: „Proiectele şi iniţiativele întreprinse de-a lungul anilor în cadrul Mişcării arădene vor face parte din programul pe care îl voi prezenta pentru candidatura la fotoliul de primar. Programul meu de guvernare locală va fi concret şi obiectiv. Aşteptăm, în continuare, forţe care să ne susţină. Avem o mână întinsă şi inima deschisă pentru arădeni”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!