ARAD. Profesorul Cristian Moisescu va fi invitatul ediţiei de vineri, 3 octombrie 2014 a „Personalităţilor arădene”, începând cu ora 19.00, sala „Concordia” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol”, în cadrul „Nopţii bibliotecii arădene”.
Cristian Moisescu s-a născut în Arad, la 9 iulie 1947, oraş în care a absolvit şi învăţământul primar, gimnazial şi preuniversitar.
A urmat Facultatea de Filologie din cadrul „Universităţii de Vest” – Timişoara, secţia engleză – română. Tot la această instituţie de învăţământ superior şi-a luat doctoratul în filologie.
A predat limba engleză (1972-1989) la Liceul nr. 4, la Liceul „Elena Ghiba Birta” (1990-1992), iar mai târziu a devenit lector universitar la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad. Îl regăsim şi astăzi, la catedra aceleaşi universităţi în funcţia de lector universitar doctor.
În perioada decembrie 1989 – iunie 1990, a fost şeful Comisiei de Învăţământ a Judeţului Arad din cadrul Consiliului Provizoriu al Uniunii Naţionale Arad.
Între anii 1990-1991 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Alianţei Civice Arad şi pe cea de preşedinte al filialei judeţene a Partidului Alianţei Civice Arad.
În perioada 1992-1996 a devenit primar al Municipiului Arad – primul primar ales democratic după 50 de ani de comunism.
Din anul 2000 a deţinut două mandate de consilier: unul local şi unul judeţean. A fost distins cu: „Diploma de luptător în Revoluţia Română din 1989”, Titlul de „Prieten al artelor,” 1994, decernat de Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Arad, Titlul de „Susţinător al artelor”, 1995, decernat de aceeaşi organizaţie profesională.
Modelul de dascăl şi de pedagog al profesorului Cristian Moisescu este Johann Heinrich Pestalozzi, despre care susţine: „mi-a fost, de-a lungul anilor, model şi călăuză întru slujirea semenilor”.
„În viaţă trebuie să ai ochii deschişi către toate minunăţiile pe care Dumnezeu ni le-a aşternut în cale. Una dintre aceste minuni este Poezia.” (Cristian Moisescu)
Publicații
Prof. Cristian Moisescu a publicat: „Devieri de la Calea Vieţii” (1990 G.B.W.), „Vremea Sfârşitului – Apocalipsa verset cu verset” ( 1998), şi s-a îngrijit de „Antologia de poezie Ioan Alexandru”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!