ARAD. Asociația pentru Promovarea Valorilor Naturale și Culturale ale Banatului și Crișanei
„Excelsior” din Arad, custode al Complexului de Arii Protejate Crișuri, din zona localităţii Chişineu Criş, a demarat un nou proiect finanțat prin Axa 4 a POS Mediu. Proiectul „Elaborarea planului de management pentru ROSPA0015 Câmpia Crișului Alb și Crișului Negru și ariile protejate conexe” se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni şi are o finanţare de 2.889.124,00 lei.
„Proiectul va continua seria de activități necesare obținerii informațiilor care stau la baza elaborării planului de management pentru ariile naturale protejate, situri Natura 2000 și rezervații naturale, aflate în custodia asociației. Pe o suprafață de peste 37.864 ha, pe teritoriul administrativ aparținând la 16 localități din județul Arad și Bihor, se vor desfășura activități de studiu, evaluare și cartografiere a speciilor și habitatelor de importanță comunitară, precum și activități de informare, conștientizare și consultare a comunităților locale în procesul de elaborare și aprobare a planului de management”, ne spun organizatorii proiectului.
Atenţie la conservare
O atenție deosebită se va acorda informării și consultării părților interesate, persoane fizice și juridice, privind condițiile specifice conservării biodiversității care vor fi impuse prin planul de management și care, după aprobarea acestuia, vor trebui respectate de către toți agenții economici, proprietarii și administratorii de terenuri de pe teritoriul Complexului AP Crișuri.
Asociaţia Excelsior se va baza în acest proiect şi pe implicarea primăriilor, „acestea reprezentând liantul dintre custode și comunitățile pe care le reprezintă. La sediul acestora se vor instala sisteme info‐touch, pe care vor fi afișate informații relevante privind ariile naturale protejate, proiectul implementat și activitatea custodelui”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!