„Momentan, ne confruntăm cu lipsa vaccinurilor care se efectuează în maternitate la copiii nou născuţi. Este vorba de vaccinul împotriva hepatitei B şi vaccinul împotriva tuberculozei (BCG), acesta din urmă neputându-se cumpăra din farmaciile cu circuit deschis întrucât se distribuie numai prin programul naţional de vaccinări. Sperăm ca această deficienţă să fie cât mai rapid remediată.”
Până la remediere, nou-născuţii sunt externaţi din maternitate fără a fi protejaţi, prin vaccinare, împotriva celor două boli. Iar acest lucru se întâmplă nu doar la Arad, ci în întreaga ţară. Din ce cauză?
Explicaţia constă în întârzierea cu care au fost achiziţionate vaccinurile de către Ministerul Sănătăţii. Procedura de achiziţie a acestora a început în ianuarie, dar s-a încheiat de-abia acum, urmând ca săptămâna viitoare să fie distribuite primele doze. Potrivit solicitării transmise de Direcţia de Sănătate Publică Arad, judeţul nostru ar trebui să primească, pentru trimestrul III al acestui an, 3.300 de doze de vaccin BCG şi 600 de doze de vaccin împotriva hepatitei B.
În momentul în care vaccinurile ajung la Arad, medicii de familie vor lua legătura că lăuzele de pe lista de pacienţi ca să-i aducă pe bebeluşi la cabinet, pentru vaccinare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!