În ultimii ani, Aradul a fost mereu în topul județelor cu o rată de șomajului extrem de mică. Fapt îmbucurător, pe de o parte, întrucât putea însemna o ocupare a forței de muncă extrem de bună în județ. Dar, pe de altă parte, faptul că în Arad nu mai exista forță de muncă disponibilă pentru angajatori a făcut ca și investițiile ulterioare să fie stopate. Vorbim despre companii care au încercat în ultimii doi ani, cel puțin, să importe forță de muncă, să vină cu oferte cât mai atractive, dar și să găsească soluții astfel ca liniile de producție pe care le au să poată fi folosite la maxim. Acum, în 2019, criza forței de muncă se pare că lovește tot mai puternic în județul nostru, specialiștii preconizând că acest tip de criză se va resimți în următoarea perioadă și va fi mult mai greu de depășit decât criza financiară din urmă cu aproximativ 10 ani.
După ce o serie de companii au anunțat concedieri colective, e drept deocamdată nu vorbim de mii de oameni, cele câteva sute care au fost disponibilizați sau urmează să fie sunt un semn că marii investitori au ajuns la concluzia că piața muncii din Arad nu mai poate „înghiți” noi locuri de muncă. Acum, a venit rândul uneia dintre cele mai mari companii din sectorul automotive din Arad să anunțe că este puternic afectată de lipsa personalului. Leoni Wiring Sistems România ne-a confirmat că a transferat unele proiecte din fabrica arădeană către alte locații, motivele pricipale fiind „lipsa forței de muncă și fluctuația de personal – aceasta este o realitate generalizată la nivelul întregii țări și afectează puternic companiile din industriile producătoare, cum este și cazul Leoni”.
Transfer către Ucraina și Egipt
„De-a lungul ultimilor ani, am depus toate eforturile pentru a face față crizei forței de muncă, însă, din păcate, nu am reușit să controlăm pe deplin acest fenomen. Am profitat însă de existența fabricii satelit din Marghita către care am transferat un proiect care poate fi susținut cu forța de muncă disponibilă în județul Bihor. Deoarece suntem nevoiți să evaluăm realist provocările de pe piața muncii din România și să măsurăm proiectele în primul rând după criteriul eficienței, anul acesta vom transfera trei proiecte în Ucraina și Egipt”, a precizat pentru Jurnal arădean/aradon.ro, Ramona Raicu, Communication Manager Europe în cadrul companiei.
Nu au făcut concedieri
Touși, cei de la Leoni au reușit să evite concedierile. „Transferarea proiectelor nu presupune concedierea angajaților din Arad. Aceștia vor fi realocați în alte arii din fabrică unde avem proiecte noi, cum este cazul secției de Componente electrice. În prezent, strategia de afaceri a companiei Leoni în Arad se concentrează pe dezvoltarea business unit-ului de Componente unde procesul de producție este mai complex, are un anumit grad de automatizare, iar nivelul de pregătire și calificare al angajaților este mai ridicat. În acest sens, angajații alocați acestui business unit vor beneficia de training-uri specifice noilor posturi de producție, iar cei recrutați din exteriorul companiei trebuie să fie specializați în electronică şi linii automate de producție”, a mai precizat Ramona Raicu.
Faptul că marii investitori din județ au decis să își reloce activitățile din cauza lipsei forțe de muncă este încă un semnal de alarmă dat de piața muncii, un semnal care ar trebui să atragă atenția asupra pericolului unui colaps în ceea ce privește investițille.
2.256 de slujbe vacante
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), vineri, 22 februarie, erau înregistrate la Arad 494 oferte cu 2256 locuri de muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!