Donaţiile şi sponsorizările au fost mai puţine, iar cum organizaţia este finanţată numai din astfel de fonduri, activitatea sa a fost ceva mai săracă.
Totuşi, Crucea Roşie Arad a derulat câteva proiecte pentru ajutorarea semenilor, a participat la programe de pregătire şi intervenţii la dezastre şi la programe de educaţie pentru sănătate etc. Din cele nouă subfiliale de Cruce Roşie, a fost evidenţiată activitatea celor din Nădlac şi Pecica. De asemenea, s-a remarcat efortul voluntarilor Crucii Roşii, 40 din totalul celor 95 fiind extrem de activi.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!