„Să învăţăm să trăim sănătos!” Sub acest generic, Crucea Roşie Arad a desfăşurat o activitate pentru beneficiarii Centrului de zi pentru vârstnici din Confecţii. Voluntarii Crucii Roşii au efectuat o demonstraţie de acordare a primului ajutor, au făcut măsurători de tensiune, puls şi oxigenare a creierului. Apoi s-a discutat pe diverse teme medicale de interes pentru bunici şi bunicuţe. La finalul acţiunii, Crucea Roşie le-a acordate seniorilor cadouri constând în materiale de igienă personală (săpun şi pastă de dinţi). „Vom continua aceste acţiuni şi în viitor, considerând binevenite discuţiile medicale cu persoanele vârstnice, vârstă la care apare cele mai multe probleme, nelămuriri legate de sănătate” – spune Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad.
Dincolo de această acţiune, Crucea Roşie se implică constant în îmbunătăţirea calităţii vieţii bătrânilor. De pildă, a donat 20 de paturi de spital cu manipulare electrică – provenite din donaţia Fundaţiei Osteuropahilfe, partener al Crucii Roşii – pentru beneficiarii Centrului de îngrijire a persoanelor vârstnice, de pe Calea Bodrogului. De asemenea, oferă alimente din donaţii pentru masa persoanelor vârstnice.
„Mulţumim voluntarilor noştri pentru timpul acordat activităţii, precum şi conducerii Centrului de îngrijire a persoanelor vârstnice, care ne-a primit cu căldură” – încheie Iudita Cuvineanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!