ARAD. Chiar dacă nu se mai vorbeşte atât de mult despre el, războiul din Ucraina continuă. Tragediile se produc mai departe, suferinţa ucrainenilor este neschimbată, neajunsurile se tot înmulţesc. Dacă la început de război oamenii s-au mobilizat exemplar, sărind în ajutorul poporului ucrainean, în timp, efervescenţa umanitară s-a mai atenuat. Dar nu a dispărut. Dovadă în acest sens stă (şi) cel mai recent gest al filialei judeţene de Cruce Roşie Arad, care a trimis în oraşul ucrainean Odesa un transport umanitar cu materiale sanitare şi medicamente.
Umanitate fără graniţe
„Ne bucurăm că, în această perioadă, voluntarul filialei arădene, Gabriel Iluţiu, se află în Odesa cu materiale sanitare pentru spitalul din localitate. Au fost mulți factori implicați în realizarea acestui transport, atât din partea română, cât şi a celor din Ucraina, printre care amintim pe doamna dr. Veronika Neporada, prof.dr. Alexander Anatolyevich Bilenko, Yan Pidoima, Ştefan Iluţan şi, nu în ultimul rând, Raluca Hantea şi Ioan Nagl – care au coordonat transportul, prin firma OST Transport. Au fost multe ore nedormite, dar realizarea acestui proiect ne-a făcut să înțelegem că acest drum a meritat și, mai mult, că umanitatea nu are granițe. Materialele sanitare au fost donate atât de partenerii noștri de la Filiala de Cruce Roșie din Modena, cât şi de persoane fizice care au donat pentru poporul ucrainean, dar și de alte asociații care au dorit să participe fie financiar, fie cu materiale. Vă mulțumim că sunteți parte din activitatea umanitară pe care o desfășurăm, pentru că aţi ales ca în perioada voastră liberă să vă implicați în activități de voluntariat acolo unde nu există pace și liniște într-o zi frumoasă de primăvară” – spune dr. Beniamin Dragoş, preşedinte al Crucii Roşii Arad.
Recunoştinţa ucrainenilor
De partea cealaltă, ucrainenii care au primit transportul umanitar de la Arad sunt profund recunoscători donatorilor.
„Mulţumesc foarte mult românilor din diaspora şi românilor din România care sunt alături de noi în aceste vremuri grele. Mulţumesc pentru medicamentele pe care le-am primit, mulţumim că sunteţi alături de noi” – transmite dr. Iryna Nazarova, voluntar în sistemul medical din Odesa.
„Stimaţi colegi, aş vrea să vă mulţumesc pentru ajutorul pe care l-aţi acordat pentru Ucraina în vremurile acestea grele pentru noi. Tot ce am primit va merge spre cei care au nevoie, spre bolnavii care sunt internaţi în spital” – spune prof.dr. Alexander Anatolyevich Bilenko, de la Departamentul de proctologie al Spitalului Clinic Orăşenesc Nr.10 din Odesa.
„Dragi colegi, sunt foarte mulţumitoare pentru susţinerea dumneavoastră. Mulţumesc în mod special dr. Dragoş care ne-a susţinut încă de la începutul războiului. Sunteţi oameni cu inimă mare-mare şi suntem foarte mulţumitori pentru aceasta” – conchide dr. Veronika Neporoda, medic în cadrul Spitalului Clinic Regional din Odesa.
Trimite articolul
XJos palaria pentru acesti oamenii! Compasiune misca sufletele mai mult ca orice!
Si in Arad exista multe asemenea situati.