Detaşamentul de intervenţie la dezastre al Crucii Roşii Arad a participat, în perioada 12-14 august 2016, la Competiţia Naţională a Detaşamentelor de Intervenţie la Dezastre ale Crucii Roşii Române care s-a desfăşurat la Poiana Pinului, judeţul Buzău. Competiţia a fost compusă din două probe, una teoretică şi una practică. La proba teoretică, voluntarii au avut de răspuns la 20 de întrebări care le-au testat cunoştinţele despre primul ajutor şi despre rolul Crucii Roşii în caz de calamităţi naturale. Proba practică a fost compusă din 6 situaţii diferite în care trebuiau să-şi pună în practică toate cunoştinţele acumulate pentru a-i salva pe cei în nevoie. Scenariile au fost diverse şi solicitante, astfel încât au existat şi descalificări pentru greşeli care au putut duce la pierderea victimei.
„În primul loc au fost nevoiţi să abordeze doi evadaţi înarmaţi care au luat ostatici ce aveau nevoie de prim-ajutor, iar ei trebuiau să negocieze cu aceştia pentru a putea interveni la locul scenariului. În al doilea loc au găsit oameni atacaţi de un urs, iar aceştia trebuiau să se asigure că zona este ferită de pericole pentru a putea intra şi acorda primul-ajutor. În al treilea loc au avut un accident de exploatare forestieră, unde trei oameni prinşi sub un copac aveau nevoie de îngrijiri imediate. Următorul scenariu a fost reprezentat de o explozie în aeroport. Au fost apoi nevoiţi să facă resuscitare cardiopulmonară pe manechinele speciale care arătau cât de bine s-a executat manevra. În ultimul loc au avut un accident într-un parc de distracţii, unde au acordat primul-ajutor tuturor victimelor de acolo”, a declarat Iudita Cuvineanu, directorul Filialei Arad a Crucii Roşii.
Proba de noapte
Participanţii au avut şi o probă de noapte unde au găsit un accident colectiv cu două microbuze care au intrat într-un grup de turişti, în urma căruia au rezultat 25 de victime cu diverse afecţiuni, iar echipajele au trebuit să evalueze corect situaţia şi să trieze victimele în funcţie de gravitate. Exerciţiul a devenit cu atât mai greu cu cât s-au folosit fumigene care au îngreunat considerabil vizibilitatea. În urma acestei competiţii echipajul Filialei Arad s-a clasat pe locul 5 la nivel naţional.
„Dorim pe această cale să mulţumim membrilor echipajului: Adela Ioanas (comandant), Daiana Madosa, Iovescu Denis, Albinka Bucsa, Adina Marta şi Raul Ardelean. Mulţumim şi formatorilori filialei care sunt medici şi asistenţi din cadrul UPU, Ambulanţă, dar şi absolvenţi ai Facultăţii de Medicină”, a spus Cuvineanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!