Ionel Drăgănescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad (DSP), ne-a informat că, în data de 26 august, vor fi finalizate controalele în spitale, iar până în 1 septembrie cel târziu concluziile acestor controale, însoţite de un proces verbal întocmit de către comisii, vor poposi pe birourile angajaţilor din minister.
„Au fost verificate toate facturile, toate ordinele de plată, iar în prezent întocmim procesul verbal care, însoţit de documentaţia completă, va fi transmis ministerului. Sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să reuşim să încheiem redactarea procesului verbal”, a declarat Drăgănescu. Cu toate acestea, directorul DSP nu ne-a putut furniza concluzii cuprinse în raport. „Datoriile spitalelor sunt, în principiu, acelea care au tot fost vehiculate, respectiv 35 de milioane de lei la nivel judeţean. Totuşi, există posibilitatea să fie şi cifre eronate în urma cărora datoriile ar putea creşte sau scădea”, susţine Drăgănescu.
Ministrul „strigă” la autorităţi
Oficialii din MS, în frunte cu ministrul Attila Cseke, le solicită imperativ autorităţilor locale din Arad să preia unităţile medicale. Cseke susţine că Guvernul a aprobat deja, în cadrul rectificării de stat din 18 august, sumele necesare pentru plata datoriilor spitalelor. „În bugetul MS au intrat deja aproape 860 de milioane de lei. Banii vor fi tranferaţi către fondul unic de asigurări de sănătate, iar de aici vor fi folosiţi pentru plata obligaţiilor spitalelor înregistrate peste termenul de scadenţă şi neachitate la data de 30 iunie 2010”, susţine ministrul.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!