3.163.192,36 lei. Atât a plătit Compania de Transport Public Arad (CTP) unei firme de… apartament pentru achiziţia de energie electrică. Potrivit documentaţiei, s-au cumpărat 8128,764 MWh de medie tensiune şi 492,832 Mwh de joasa tensiune.
Ambele cantităţi de energie electrică vor fi furnizate pe durata a 12 luni. CTP a pus la bătaie chiar mai mulţi bani, respectiv 3,5 milioane de euro, dar societatea Tinmar a oferit un preţ mai bun. Contractul a fost adjudecat în urma unei licitaţii, iar preţul cel mai mic a fost declarat câştigător.
Societatea Tinmar IND, cea care a fost declarată câştigătoarea licitaţiei organizate de CTP, îşi are sediul într-un bloc din Bucureşti, la apartamentul 11. Potrivit informaţiilor afişate de firma cu pricina, aceasta este una relativ nouă pe piaţa furnizării de energie electrică, având în spate aproximativ trei ani de activitate importantă pe piaţă.
Celelalte societăţi care au participat la licitaţie, dar nu au fost declarate câştigătoare şi se simt nedreptăţite, pot înainta contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!