ARAD. COVID-19 ne-a dat viaţa peste cap în ultimii doi ani. Teama de infectare cu noul coronavirus i-a împiedicat pe mulţi oameni să se adreseze spitalelor pentru tratarea altor patologii. Pe alţii, restricţiile de deplasare impuse la nivel european i-au oprit să-şi caute vindecarea în străinătate.
Cifrele pe care ni le-a pus la dispoziţie Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad o demonstrează: „În ceea ce priveşte serviciile medicale care se acordă asiguraților noștri de către unități sanitare din alte state membre ale Uniunii Europene, unde pacienții se deplasează pentru a beneficia de asistența medicală transfrontalieră, se constată pentru anii 2020 și 2021 o reducere a numărului de beneficiari, comparativ cu anul 2019, an neafectat de epidemia datorată infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2” – după cum ne informează jr. Bianca Găicean, director contractări în cadrul CAS Arad.
Din evidențele instituţiei rezultă că, în cursul anului 2021, s-au adresat Casei de Asigurări de Sănătate Arad cu cereri de rambursare a cheltuielilor aferente serviciilor medicale de care au beneficiat în ţările Uniunii Europene un număr de 116 arădeni, față de 150 în anul 2020. Scăderea numărului de solicitări este mai mult decât evidentă comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, respectiv anul 2019, când au solicitat rambursarea cheltuielilor pentru asistența medicală transfrontalieră un număr de 377 de asiguraţi din Arad.
„Pentru acest tip de servicii medicale, de care au beneficiat asiguraţii arădeni în ţările Uniunii Europene, CAS Arad a efectuat rambursări către pacienți în perioada anului 2021 în sumă de 702 mii lei, faţă de 1.026 mii lei în anul 2020 și 1.312 mii lei în anul 2019” – detaliază Bianca Găicean.
Germania, prima în top
Un alt gen de situații, în care Casa de Asigurări de Sănătate efectuează plăți pentru servicii medicale acordate asiguraților în alte state membre ale Uniunii Europene, sunt cele în care rambursările nu se efectuează către pacient, ci se efectuează direct între instituţiile competente (case de asigurări de sănătate din state membre UE), fără ca pacientul beneficiar să formuleze vreo cerere. În astfel de situații, statul în care asiguratul român a beneficiat de asistenţă medicală formulează către România solicitări de rambursare a costurilor sub forma unor formulare europene (E 125) care au valoare de facturi, acestea fiind transmise casei de asigurări de sănătate de care aparține asiguratul beneficiar de serviciile medicale.
„Statistic vorbind, pentru anul 2021, cele mai multe astfel de solicitări au venit, ca şi în anii precedenți, din Germania, în valoare de 5.378 mii lei (aferent 1.275 beneficiari de formulare europene), urmate de Austria, cu sume totalizând 3.294 mii lei (aferent 977 beneficiari), Ungaria cu peste 2.175 mii lei (1.421 beneficiari) şi Franţa cu aproape 941 mii lei (75 beneficiari). Solicitări cu sume mai mici vin din Italia, Slovacia, Olanda, Spania, Marea Britanie, Belgia. Pentru anul 2021, aferent acestor formulare europene s-au efectuat plăți către instituțiile competente din statele în care au fost acordate serviciile medicale în sumă totală de 14.427 mii lei aferent unui număr total de 4.036 formulare europene” – precizează reprezentanta CAS Arad.
Plăţi de 15.129 mii lei
Suma totală plătită de Casa de Asigurări de Sănătate Arad, în 2021, pentru serviciile medicale de care asiguraţii arădeni au beneficiat în alte state membre ale Uniunii Europene a fost de 15.129 mii lei, comparativ cu 21.796 mii lei în anul 2019. „Din analiza acestor date, se constată că accesul pacienților arădeni la servicii medicale în unități sanitare din străinătate a scăzut cu 30% în anul 2021 față de anul 2019, ca o consecință a restricțiilor de deplasare generate de pandemia de COVID-19” – explică Bianca Găicean.
Trimite articolul
XSi in Arad cică nu se stie de ce pentru ca totusi frigul si minimul pe economie înseamnă bani pentru specialiști cu asistente hoateeeeee