Meryem D. vroia să iasă din ţară
însă la controlul efectuat asupra actelor,
cei de la frontieră au observat că
între persoana prezentă în punctul de
trecere a frontierei şi cea din fotografia
aplicată în documentul de identitate
prezentat existau diferenţe de fizionomie.
De altfel în bagajul femeii a fost găsit
şi paşaportul personal eliberat de
autorităţile din Turcia. Tânăra a
declarat că documentul pe care l-a prezentat
aparţine unei verişoare stabilită
în Franţa şi a recurs la această
metodă pentru că nu avea viză pentru
Schengen, intenţionând în acest fel
să ajungă în Franţa.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!