Este vorba, în primul rând, despre polițistul de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Arad, Claudiu Dărăbuț – pus la dispoziția IPJ Arad în momentul de față. Acesta a atacat sentința Judecătoriei Arad prin care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală. Curtea de Apel Timișoara a decis să programeze apelul polițistului arădean pentru mijlocul lunii septembrie, astfel că Dărăbuț mai are de așteptat pentru a afla dacă judecătorii timișoreni îi vor menține pedeapsa sau nu. Sentința lui Dărăbuț a venit cu câteva zile înainte de Paște. Reamintim cititorilor că anul trecut, în luna iunie, Claudiu Dărăbuț l-a lovit de mai multe ori pe poloistul Alex Băltean în incinta și pe terasa unui restaurant din centrul Aradului. Poloistul a rămas inconștient, întins pe trotuar în urma loviturilor primite, iar polițistul a plecat de la locul incidentului.
5 ani interdicție
Pe lângă pedeapsa principală, cea de 3 ani de închisoare cu suspendare, Judecătoria Arad i-a aplicat lui Dărăbuț și o pedeapsă complementară prin care polițistului îi este interzis dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani de la rămânerea definitivă a sentinței penale. De asemenea, instanța arădeană i-a interzis lui Dărăbuț şi dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată, toate pe o durată de 5 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei penale. Instanța a decis să-l oblige pe Dărăbuț la plata a 50.000 de lei (plus dobânda legală pentru perioada care se va scurge de la data rămânerii definitive a sentinței penale până la data plății efective) către Alex Băltean.
La Curte, pentru aparate de cafea
Ceilalți doi polițiști arădeni care au şi ei de așteptat până în septembrie, atunci când a fost programat apelul lor la Curtea de Apel, sunt Adrian Belei și Cornel Sorin Panda. Cei doi polițisti de la Secția de Poliție Micălaca au primit 5, respectiv 6 ani de închisoare cu executare, pedeapsa aplicată de Tribunalul Arad în luna noiembrie a anului trecut. Polițiștii au fost trimiși în judecată pentru că ar fi luat mită câte 50 de lei și câte un aparat de cafea marca Saeco.
De la tribunal la Curtea de Apel
Judecătorul care a pronunțat sentința celor doi polițiști de la Secția de Poliție Micălaca este cunoscut ca fiind cel mai aspru judecător de la Tribunalul Arad. Înainte de a ajunge la Tribunalul Arad, judecătorul a activat la Judecătoria Chișineu-Criș. Acum însă, magistratul a ajuns la Curtea de Apel Timișoara. Este exclus ca același judecător să pronunțe o sentință întru-un dosar și tot el să judece și apelul (cum ar fi în cazul celor doi polițiști de la Secția Micălaca), însă nu ar fi exclus ca dosarul de apel al lui Dărăbuț să ajungă pe masa celui mai aspru judecător.
Citiți principiile noastre de moderare aici!