Au ajuns să facă legi pentru noi, românii. În mâinile lor stă soarta ţării. Şi tocmai de aceea am vrut să vedem şi noi cine au fost deputaţii noştri. Ce au făcut ei înainte de a ajunge să propună legi. Şi cu ce se laudă fiecare dintre ei. Primul pe listă este Dorel Căprar, deputat PSD, aflat la al doilea mandat. Potrivit CV-ului postat pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, Căprar a plecat „de jos”. Primul lui loc de muncă a fost cel de şofer la Renel.
Cu ce se laudă Căprar? În ceea ce priveşte competenţele proprii, acesta spune că printre calităţile lui se numără spiritul de echipă, capacitatea de adaptare la medii multiculturale, obţinut prin călătorii şi exchange-uri în străinătate şi capacitatea de comunicare foarte bună obţinută în urma experinţei de muncă. Mai mult, deputatul PSD se mai laudă şi cu alte aptitudini: spirit de leader (obţinut în contextul formării profesionale şi a experienţei din mediul politic), spirit organizatoric (obţinut în contextul formării profesionale şi a experienţei în domeniul muncii) sau experienţă bună în domeniul managementului de proiect. Mai mult, la finalul CV-ului, Dorel Căprar menţionează că a fost sportiv de performanţă, multiplu campion judeţean şi vice-campion naţional la judo, medaliat în cadrul mai multor competiţii naţionale şi internaţionale de profil.
Rămânem în „curtea” PSD, unde îl găsim şi pe deputatul Adrian Todor. Primul lui loc de muncă a fost la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, acolo unde a fost sportiv de performanţă la secţia Tir. La fel ca şi Căprar, când vorbeşte despre calităţile lui, Todor spune despre el că are spirit de leader (obţinut în contextul formării profesionale), spirit organizatoric (obţinut în contextul formării profesionale) şi experienţă bună în domeniul managementului. CV-urile celor doi par trase la xerox pe acest domeniu. Mai departe, Adrian Todor spune despre el că are şi aptitudini referitoare la spiritul de echipă, capacitate de adaptare la medii multiculturale, obţinut prin călătorii şi prin şederea în străinătate pe parcursul mai multor ani şi capacitate de comunicare foarte bună obţinută în urma experinţei de muncă în domeniul sportiv. La final de CV, Todor enumeră medaliile câştigate la turneele şi campionatele de Tir la care a participat.
Fost silvicultor
Ultimul deputat de pe lista PSD este Florin Tripa. Acesta şi-a început activitatea în… pădure. A fost silvicultor la Ocolul Silvic Ineu. În privinţa competenţelor sale, Tripa enumeră capacitatea de muncă şi rezistenţa la stres, capacitatea de a lucra în echipă, motivaţie, dorinţa de învăţare şi afirmare, spirit responsabil şi capacitate de organizare, seriozitate şi conduită adecvată poziţiei, prezenţa de spirit şi aptitudini de comunicare, orientare spre rezultate, dinamism şi perseverenţă. În final de CV, Florin Tripa menţionează faptul că deţine permis de port armă.
Şi celelalte culori
Trecem de la „roşii” la „galbeni”. Rămas singurul deputat PNL de Arad, Glad Varga şi-a început activitatea direct în domeniul de voluntariat, acolo unde a făcut carieră, înfiinţând zeci de ONG-uri şi asociaţii. La domeniul de competenţe şi aptitudini nu scrie nimic. În schimb, a întocmit o listă cu olimpiadele la care a participat din postura de elev al Colegiului Elena Ghiba Birta. Totodată, Glad Varga şi-a trecut în CV şi concursurile judeţene, naţionale şi internaţionale la care a participat, acesta practicând judo în copilărie şi adolescenţă.
Ceva mai „subțiri”
Eusebiu Pistru, fost penelist, în prezent deputat ALDE, şi-a început activitatea ca şi mecanic auto la IATSA. Nici Pistru nu s-a descris din perspectiva abilităţilor şi competenţelor. Totuşi, spune despre el că ştie două limbi străine, engleza şi sârba. Totodată, mai spune că se descurcă bine cu utilizarea calculatorului şi a internetului.
Acelaşi CV „subţire” îl întâlnim şi la Petru Farago, deputat UDMR de Arad. Primul lui loc de muncă a fost cel de referent la o fundaţie. Farago nu vorbeşte despre nicio competenţă sau aptitudine în CV-ul său, menţionând în document doar activitatea profesională, studiile şi diferitele funcţii pe care le-a deţinut în UDMR.
Fără CV
În ceea ce îl priveşte pe Sergiu Vlad, deputat USR de Arad, acesta nu şi-a publicat CV-ul pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor. Este singurul deputat ales în Arad care nu are o astfel de prezentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!