ARAD. O delegație de la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” a participat, recent, la a treia întâlnire din cadrul Proiectului Comenius Multilateral „Innovation and performance through ICT”, care a avut loc în Spania.
Scopul proiectului vizează utilizarea avansată a calculatorului atât la școală cât și acasă, în scopul transformării acestui instrument tehnic, pentru elevi dintr-un partener de joacă într-un mijloc de învățare eficientă, iar pentru profesori dintr-un mijloc de informare și redactare într-un aliat pentru performanță didactică.
La această întâlnire de proiect au participat patru cadre didactice: prof. Șonca Raluca-coordonator de proiect, prof. Marincaș Camelia, prof. Iga Elena, prof. Rus Alina și patru elevi: Papp Denis Gabriel (clasa a IX-a), Pop Alexandru Daniel (clasa a X-a), Siladi Gabriel (clasa a XI-a) și Plavea Sebastian Remus (clasa a XII-a).
În prima zi a vizitei în Spania, a avut loc deschiderea oficială unde fiecare coordonator de proiect a prezentat delegația, școala și orașul din care provine. În următoarele zile, s-a lucrat în școală, elevii participând la ateliere de lucru pe diferite teme. Elevii au lucrat în primul rând la platforma proiectului, reușind să realizeze articole pentru revista electronică, lecții, teste și filmulețe pentru platformă.
Pe lângă activitățile din școală, au avut loc și anumite vizite tematice, pentru ca oaspeții să se familiarizeze cu istoria, geografia și tradițiile zonei respective: vizitarea orașului Madrid (Palatul Regal, Muzeul Prado), vizitarea orașului Toledo . Ultima seară a fost dedicată evaluării întâlnirii de proiect, aceasta realizându-se în cadrul unei cine festive.
Vine Belgia
Proiectul se derulează pe parcursul a doi ani (2012-2014), având alocat un buget de 24.000 Euro. Următoarea vizită din cadrul proiectului va avea loc în luna mai a anului viitor, în Belgia.
„În acest proiect sunt implicate școli din România, Belgia, Spania și Turcia” (Raluca Șonca)
Citiți principiile noastre de moderare aici!