Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat două femei din Irak și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind documente care aparţineau altor persoane.
Cele două femei care s-au legitimat cu cărți de identitate românești, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri într-un autoturism.
Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din documente există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care acestea au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Irak și Siria, în vârstă de 20, respectiv 49 de ani.
„Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, precizează biroul de presă al ITPF.
Trimite articolul
XSa identifice in propriul sistem reteaua de furnizat documente si CI oricui plateste , chiar si infractorilor .Si in acelasi timp sa igasesca si prinda si pe cei ce falsifica si vand acte migrantilor clandestini si altor infractori cautati, ca nu e caz unic .