ARAD. Spectacolul „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, în regia lui Laurian Oniga, a fost susţinut în această săptămână, la Teatrul Naţional din Pecs, Ungaria. În distribuţia spectacolului sunt actorii: Carmen Vlaga Bogdan, Ovidiu Ghiniţă, Ovidiu Crişan, Sorin Calotă, Oltea Blaga,Carmen Butariu, Oana Kun, Constantin Florea, Dan Covrig, Liliana Balica, Roxana Sabău, Alina Danciu, Ştefan Statnic, Ionel Bulbuc, Călin Stanciu, Robert Pavicsits şi Claudiu Oblea, Sebastian Neteda, iar muzica live este interpretată de Gradev Ilko.
Teatrul arădean este singura instituţie teatrală din România care are, încă din anul 2005, un parteneriat cu Teatrul Naţional din Pecs. La nivelul celor două instituţii de cultură, acest parteneriat s-a concretizat în schimburi anuale de spectacole. „După vizita noastră, anul viitor, vom fi gazda actorilor Teatrului Naţional din Pecs, ocazie cu care vom sărbători şi un deceniu de colaborare. De altfel, tradiţia relaţiilor de prietenie dintre Romania si Ungaria şi oportunităţile de colaborare in domenii de interes comun, au dus la înfrăţirea oraşelor Arad şi Pecs, în baza unui acord semnat de cele două municipalităţi în anul 2007. Oraşul Pecs a fost, în anul 2010, Capitală Culturală Europeană, titlu la care aspiră şi oraşul Arad în anul 2021, iar experienţa împărtăşită de vecinii noştri, este mai mult decât benefică pentru demersul nostru”, a declarat după spectacol, în prezenţa reprezentanţilor teatrului din Pecs şi ai autorităţilor locale, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, Bogdan Costea.
Aplauze pentru arădeni
Actorii arădeni au fost aplaudaţi minute în şir şi au cucerit publicul prezent în sala teatrului din Pecs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!