Scriitorii Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuț și preotul Sergiu-Vlad Sandu s-au întâlnit, timp de 5 zile, cu elevii arădeni din cinci licee. Au fost organizate întâlniri în care invitații le-au vorbit elevilor despre povești, importanța poveștilor, importanța lecturii, dar și despre cum percepe publicul – în special cel tânăr – scriitorii. Gazde au fost liceele din Sântana, Nădlac și Pecica, dar și colegiile „Vasile Goldiș” și „Elena Ghiba Birta” din municipiu, întâlnirile având loc în săptămâna 17-21 octombrie.
După întâlnirile din licee, în fiecare după-amiază, Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu au pus la cale un atelier de scriere creativă alături de elevii arădeni pasionați de poezie sau proză scurtă. În urma atelierelor, dar și în urma unui concurs desfășurat la nivel județean, Centrul Cultural Județean va publica o antologie, care urmează să iasă din tipar în luna noiembrie.
Ediția de anul acesta a proiectelor reStart Literar și Arad LiterArt a fost cea de-a V-a, concursul de creație și atelierele de scriere fiind organizate pentru prima dată în 2018. Organizatori ai evenimentelor sunt cei de la Centrul Cultural Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!