A fost asfaltată! Este vorba de parcarea de pe Bulevardul Vasile Milea, segmentul ce pleacă din spatele Palatului Administrativ până la intersecția cu strada Nicolae Grigorescu. Dar iată istoricul lucrării. Pe data de 13 octombrie 2015, în articolul „Centrul sub «povara» gazului”, vă anunțam că asfaltul a fost tăiat pentru o lucrare în subteran (peste doi metri adâncime) pentru înlocuirea conductelor de gaz. Lucrarea a fost terminată într-un interval relativ scurt de timp după care a fost acoperită cu pietriș. Şi aşa a rămas. La fel ca multe șantiere ale municipiului, pietrișul a rămas acolo, asfaltul nemaifiind adus la starea inițială conform promisiunilor. Pe 6 aprilie 2016, în articolul „Parcare cu pietriș chiar în buricul orașului”, readuceam aminte despre faptul că lucrarea nu a fost finalizată, dar și că cei de la Gaz nu au dorit să comenteze nimic, deși i-am contactat. Între timp lucrarea a fost finalizată.
Cu ochii pe ei
Vom urmări în continuare, în măsura posibilităților, lucrările ce se desfășoară pe raza municipiului, pentru că poate așa companiile care intervin în carosabil își vor ține promisiunile și se vor strădui să nu țină șantierele deschise cu lunile de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!