Jurnal arădean: Care considerați că au fost momentele cheie din ultima sesiune parlamentară?
SERGIU BÎLCEA: Răspunsul la problemele majore ale perioadei pe care le traversăm: criza generată de războiul prelungit, criza energetică și răspunsurile necesare, gestionarea problemelor legate de accesarea fondurilor europene, programele naționale de investiții, printre care Anghel Saligny. Majoritatea parlamentară a susținut prin vot un Guvern care a avut de gestionat probleme majore într-o perioadă complicată.
JA: Referindu-ne la proiectele pe care le-ați votat, care sunt cele mai importante?
S.B: Primul la care vreau să mă refer este cel inițiat împreună cu colegul meu Glad Varga, prin care se face dreptate arădenilor afectați de poluarea Combinatului Chimic. Legea permite cetățenilor din Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Aluniș, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă și Vladimirescu să iasă anticipat la pensie, fără penalități, cu doi ani mai devreme, dacă au locuit neîntrerupt 30 de ani în Arad. Sunt o serie de condiții care trebuie îndeplinite, specificate în Legea nr. 263/2010, printre care stagiul complet de cotizare, dar cred că este o lege foarte importantă, cu impact pozitiv asupra unui segment social numeros.
Pentru că investițiile sunt esențiale pentru dezvoltare și pentru a depăși problemele generate de război, aș menționa Bugetul și toate deciziile prin care susținem accelerarea investițiilor din fondurile europene.
Sunt cinci mari proiecte de dezvoltare pentru județul Arad care depind de acest context: construcția Complexului Matern – Pediatrie, un spital pentru copii și mame; construcția centurii de sud-est, un drum care face legătura între autostradă și DN 7 dincolo de Vladimirescu, cu un pod nou peste Mureș; drumul expres Arad – Oradea, care scoate traficul greu din cartierul Gai; reabilitarea căii ferate Arad – Timișoara – Caransebeș, care presupune pod feroviar peste Mureș și pasaj peste calea ferată spre Vladimirescu și modernizarea transportului pe axa UTA – Aradul Nou, cu pod nou peste Mureș pe strada Șaguna.
O altă lege pe care aș vrea să o menționez și care este în vigoare se referă la desființarea „dosarului cu șină”, scoaterea utilizării copiilor legalizate sau ale copiilor după actele emise de instituții publice, un pas mare spre reducerea birocrației.
JA: Din punct de vedere politic, în această sesiune a avut loc și rocada guvernamentală, în ce măsură a afectat activitatea parlamentară și cât de importantă a fost această schimbare?
S.B.: Guvernarea PNL – PSD este o soluție de compromis, pentru a asigura stabilitatea politică într-o perioadă grea. PNL a dorit respectarea angajamentelor asumate în fața românilor, implicit preluarea funcției de prim-ministru de către PSD. În ciuda ezitării celor de la PSD, pentru că una este să vorbești despre ceea ce trebuie făcut și alta este să îți asumi responsabilitatea, avem un nou Guvern. În Parlament, vom asigura suportul necesar și legislația pentru continuarea reformelor și a investițiilor, ambele absolut necesare.
JA: Ce impact direct și/sau indirect are activitatea dumneavoastră ca parlamentar în viața arădenilor?
S.B.: Am menționat deja legea favorabilă pentru cetățenii din Arad, Vladimirescu și localitățile din jur, care pot beneficia de pensionare anticipată, fără penalități. Sunt numeroase reforme necesare pentru care este nevoie atât de sprijin politic cât și de vot în Parlament, pentru reforma verde și încurajarea producției de energie verde, investiții, digitalizare și reducerea birocrației.
În colaborare cu Consiliul Județean, am modificat legislația și permitem autorităților locale să controleze tonajul pe drumurile publice, pentru a proteja investițiile. De asemenea, aș aminti atribuțiile pe care le avem pentru a atrage atenția Guvernului asupra unor probleme. Câteva astfel de intervenții merită menționate – cererea de a urgenta despăgubirile pentru oamenii afectați de inundații la Brazii; cererea de a urgenta lucrările la pasajul din Micălaca; cererea de a revizui supraimpozitarea contractelor part-time, care a afectat oameni și firme de bună credință.
J.A.: Dacă ar fi să vă analizați activitatea de la începutul acestui mandat de parlamentar, care ar fi cel mai mare regret sau proiect pe care încă nu ați reușit să îl îndepliniți?
S.B.: Referitor strict la activitatea legislativă, aș dori un ritm mai hotărât al legilor care favorizează reforma unor sisteme și instituții publice, absolut necesare nu doar pentru că ne-am asumat în fața instituțiilor europene și riscăm să pierdem bani din PNRR, ci pentru că avem nevoie de ele pentru a avea o societate mai dinamică, mai competitivă. Pentru că eu văd activitatea de parlamentar și în sensul proiectelor locale, simt că pierdem tot mai mult oportunitatea de a accesa fonduri europene care să ne permită să valorificăm Cetatea Aradului. Cu mai mult curaj, cred că se putea și se poate face mai mult, mai bine, mai repede.
J.A.: Politic sunteți și președintele Organizației PNL Municipiul Arad, poziție din care nu de puține ori ați lansat direct sau voalat atacuri la adresa administrației locale. Întrebarea care vine în mod firesc este dacă există o colaborare între parlamentarii arădeni și administrația locală?
S.B..: În calitate de președinte al Organizației Municipale PNL, am responsabilitatea și obligația de a acționa pentru dezvoltarea Aradului, pentru respectarea angajamentelor pe care PNL și le-a asumat în fața arădenilor. Aș vrea să vedem acest aspect într-o cheie pozitivă, atunci când îmi doresc un ritm susținut al investițiilor, când solicit să acționăm pentru a rezolva o serie de probleme ale Aradului nu cred că este vorba despre atacuri.
Este normal să cerem mai multă acțiune pentru Cetate, care este în proprietatea Aradului, soluții bune pentru remedierea problemelor la stadionul UTA care să nu afecteze spectatorii și echipa, finanțare pentru sport și multe altele.
Voi fi în continuare o voce în problemele Aradului, este pentru mine o responsabilitate și o obligație. Există, cred, și numeroase exemple de bună colaborare, printre care legea deja menționată care permite autorităților locale să verifice tonajul pe drumurile județene sau „Vinerea verde”, pentru încurajarea transportului în comun. Am o colaborare foarte bună cu consilierii municipali PNL și, așa cum știți, sunt foarte des pe teren în municipiu alături de viceprimarul Lazăr Faur.
J.A.: Dat fiind faptul că numele dumneavoastră este inclus în sondajele privind intenția de vot a arădenilor pentru Primăria Municipiului Arad, în ce măsură luați în calcul această candidatură sau veți dori să continuați munca începută în Parlament?
S.B.: Îmi doresc să continui activitatea parlamentară, cred că pot să contribui la București la sprijinul necesar pentru proiectele de dezvoltare ale Aradului. Este normal că se fac sondaje de opinie pentru a afla percepția și preferințele oamenilor, ele au în general uz intern ca instrumente de lucru pentru partidele politice. Din păcate, de multe ori când sondajele de opinie sunt date pe surse spre opinia publică, intrăm în zona manipulării și a intereselor de tot felul. Observ că unii politicieni se erijează în regi ai sondajelor de opinie, le manipulează pentru a se poziționa favorabil, dar când vine momentul votului, sprijinul pe care îl primesc este mai degrabă modest. Din punctul meu de vedere, este un moment al muncii, al construcției acum, pentru problemele electorale ar fi bine să așteptăm anul viitor.
Trimite articolul
Xopriti promovarea idiotilor!
cusraj sa faci un pas in spate, esti un imbecil singura ta calitate este ca esti sluga lui falca !!
Iarasi a aparut poza lui Merkel 2.0 .
Du-te invartindu-te…In 20 de ani tu si stapanul tau ati pus orasul asta la pamant! Asta e singura voastra realizare!
Mai intreb o data…dece nu arata Aradul ca Oradea?
Scrol peste subiect si mai departe, nu merita atentie
balcea arunca-te de pe pod in Mures
VRĂJELI
Iar a apărut caricatura asta de politician arădean care ne face de râs permanent la aparițiile lui TV pe posturile naționale.
Sergiu Bâlcea este un arădean adevărat și asta se vede în tot ce face pentru oraș. Merită mai multă susținere pentru că este printre puținii care sunt onești și fac ceva.
Felicitări pentru legile promovate!