ARAD. Judeţul Arad a fost amintit în cadrul celei mai recente videoconferinţe ale Guvernului cu prefecţii şi conducătorii instituţiilor deconcentrate.
Tema şedinţei televizate au fost totalitatea măsurilor care trebuie luate de către autorităţi pentru evitarea producerii unor incidente care pot pune viaţa oamenilor în pericol. Şi, cum recent s-a produs, la Arad, un incendiu în care au fost rănite două persoane, a fost exemplificată posibilitatea de producere de incendii din aceleaşi cauze. Trebuie menţionat, Aradul nu a fost singurul amintit în videoconferinţă, alte incidente similare, soldate chiar cu victime, fiind menţionate de către oficiali. Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat marţi că în luna decembrie au fost 30 de decese în urma accidentelor rutiere, numai în weekenduri, cerându-le poliţiştilor de la rutieră să acţioneze cu maximum de „atenţie, implicare şi exigenţă”.
Controale în toate direcţiile
Toate instituţiile care au atribuţii şi în siguranţa populaţiei au fost informate că trebuie să acorde o atenţie sporită, zilele acestea, tuturor factorilor care pot pune în pericol viaţa populaţiei. Pentru împiedicarea producerii de noi incendii datorate coşurilor de fum sau instalaţiilor de încălzire necorespunzătoare trebuie făcute controale. Vor fi monitorizate categoriile de risc – oamenii străzii şi familiile defavorizate. S-a cerut o comunicare bună între instituţii şi s-a cerut vehement verificarea legalităţii comerţului cu produse de origine animală, verificări la unităţile de turism şi agement şi s-a dispus acordarea unei atenţii deosebite la comercializarea materialelor pirotehnice.
CITESTE SI:
Au confiscat sute de artificii și petarde
Citiți principiile noastre de moderare aici!