Administraţia judeţeană a tras linie în urma reducerilor de personal. Rezultatul este mai puţin plăcut pentru unele instituţii aflate în subordinea CJA decât pentru altele. În condiţiile în care sunt instituţii care au fost nevoite să disponibilizeze o singură persoană, în cazul Direcţiei Publice de Pază, de exemplu, s-au disponibilizat 140 de persoane. Aleşii judeţeni au aprobat ieri ultimele reduceri de personal, la cele trei instituţii la care mai trebuiau operate modificările cerute de lege.
Au renunţat singuri
Consilierii judeţeni au aprobat reducerea a 35 de posturi din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean. Dintre acestea, însă, 26 sunt vacante şi nouă erau ocupate. Cele nouă persoane, însă, sunt pensionari, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii CJA. Instituţia a rămas cu 217 posturi în organigramă. Dintre acestea, 26 sunt vacante: 10 sunt la serviciul pentru implementarea proiectelor, respectiv, opt pentru administrarea spitalelor pe care le va prelua administraţia.
Deşi pare greu de crezut, criza nu i-a speriat pe câţiva funcţionari publici, care nu numai că nu s-au temut să fie disponibilizaţi, au şi cerut singuri să nu mai vină la serviciu. Potrivit datelor transmise de CJA, „şapte au solicitat încetarea raportului de muncă”.
Paza, „decimată”
Aşa cum vă informam de curând, la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor au fost reduse 11 posturi, dintre care 10 posturi vacante şi un post ocupat. Persoana respectivă este acum în perioada de preaviz. La Direcţia Publică de Pază au fost reduse 408 posturi, dintre care 268 vacante şi 140 ocupate. De la Bibliotecă au fost reduse 11 posturi – şapte vacante şi patru ocupate, la Muzeu: 23,5 posturi reduse – 12,5 vacante şi 11 ocupate, Centrul Cultural Judeţean: 35,5 posturi reduse – 17,5 vacante şi 18 ocupate, de la unităţi medicale: 14 posturi reduse, dintre care 10 vacante şi 4 ocupate, iar de la Camera Agricolă şase posturi reduse, dintre care toate ocupate.
586 de persoane
În prezent, în administraţia judeţeană mai sunt 586 de posturi. Consiliul Judeţean Arad are, în aparatul de specialitate, instituţiile de cultură, unităţile medico-sociale şi camera agricolă 455 de posturi, Evidenţa persoanelor mai are 30 de posturi, la pază au mai rămas 91 posturi, respectiv 10 posturi pentru implementare proiecte europene finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Simona Butaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!