În experiment sunt implicaţi 16 medici de familie (fiecare cu câte 20 de pacienţi de pe listele proprii), care vor avea sarcina de a activa cardurile şi de a insera pe CIP-ul acestora datele personale şi medicale ale pacientului (dar numai cu acordul acestuia).
Aradul a fost desemnat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca judeţ pilot pentru „testarea funcţionalităţii cardului – componenta informatică”. Medicii de familie implicaţi în acest experiment vor fi „aprovizionaţi” cu dispozitive pentru citirea cardului, testarea urmând a se desfăşura până la 31 decembrie 2012.
La medicul de familie!
De la începutul anului viitor, sistemul va fi implementat în toată ţara, distribuirea cardurilor către asiguraţi urmând a se face gradat (800.000-1.000.000 de carduri/lună). Imediat ce primesc cardul, asiguraţii trebuie să se adreseze medicului de familie.
„Distribuirea cardului naţional se va face prin intermediul medicilor de familie. Odată cu înmânarea cardului, fiecare asigurat va primi şi o înştiinţare prin care este informat în legătură cu utilitatea acestuia, precum şi o declaraţie prin care îşi exprimă acordul cu privire la datele medicale ce vor fi cuprinse în card” – precizează Bianca Găicean, purtător de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad.
Rolul cardului
Ce este şi la ce ajută acest card? „Cardul Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate este distinct de Cardul European de Asigurat – cu care asiguraţii noştri sunt deja obişnuiţi. Cardul naţional va reprezenta dovada calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi va înlocui adeverinţele care se eliberează în acest moment. Cardul naţional se eliberează nominal pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani şi va avea o valabilitate de cinci ani” – mai spune Bianca Găicean.
Dr. Titus Ududec, medic de familie, punctează: „Introducerea cardului naţional de sănătate va reprezenta un progres pentru asiguraţii în domeniul medical şi pentru medicii care vor lucra în sistemul asigurărilor, având în vedere că vom avea o birocraţie redusă şi vom putea verifica mai uşor anumite date medicale şi date privind calitatea de asigurat a pacientului.”
Neajunsuri
Incertitudinea privind suportarea cheltuielilor cu dispozitivele de citire a cardurilor este unul din neajunsurile sistemului. De asemenea, dacă asiguratul nu doreşte să fie inserate pe card anumite date din trecutul său medical, atunci cardul s-ar putea dovedi inutil în afara cabinetului medicului de familie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!