Proiectul nu se afla pe ordinea de zi, nici măcar nu fusese consultat de aleşii judeţeni, însă, aceştia au trebui să se pronunţe pe marginea lui deoarece se puteau pierde bani nerambursabili, dacă nu se respectau anumite termene. Peter Hugel, managerul Complexului Muzeal Arad le-a prezentat consilierilor despre ce este vorba, astfel încât proiectul ”Conservarea şi digitalizarea Colecţiei de Relicve a Muzeului Arad” a fost aprobat, inclusiv cu finanţarea de care are nevoie. Proiectul este depus în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria România, iar lider de proiect este Mora Ferenc Museum din Ţinutul Csongrad Guvern – Szeged, Ungaria.
Proiectul face parte din colaborarea strategică dintre Comitetele teritoriale ale judeţelor Arad şi Csongrad şi a obţinut finanţarea din partea Fondului European de Dezvoltare Regională prin Programul de Cooperare Transfrontalieră.
17.000 de obiecte
„Scopul proiectului constă în conservarea şi aducerea în conştiinţa publică a materialului colecţiei (17000 obiecte), colecţie ce aparţine Complexului Muzeal Arad. Munca ştiinţifică se va desfăşura în colaborare între specialiştii români şi maghiari”, se precizează în document. Bugetul total al proiectului este de 199.500 de euro, din care contribuţia Complexului Muzeal este de 1.995 euro. Cu fondurile primite se va face digitalizarea şi revizuirea documentelor de inventar existente, examinarea sănătăţii pieselor şi stabilirea unui program adecvat de mânuire şi conservare, documentarea fotografică şi clasificarea a obiectelor, crearea platformei digitale româno-maghiare a colecţiei. La finalul prelucrării materialului, va fi organizată o conferinţă ştiinţifică la Szeged, bazată pe rezultatele şi experienţa acumulate de-a lungul proiectului, cu participarea tuturor celor implicaţi în implementarea sa.
Promovare în trei limbi
Totodată se vor pregăti materiale promoţionale, în limbile română, maghiară şi engleză, legate de desfăşurarea şi rezultatele proiectului.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!