O poveste fără sfârşit. Aceasta pare a fi şi istoria pasajului peste cale ferată Arad-Bucureşti de pe centura de nord-vest a Aradului. Dacă la momentul organizării licitaţiei, coşmarul de pe centura Aradului şi orele întregi de aşteptare păreau că vor avea, după ani buni, un sfârşit cât de curând, acum această perspectivă e din nou anihilată. Scoasă la licitaţie anul trecut la finele verii, de Ministerul Transporturilor, lucrarea de realizare a unui pasaj suprateran peste calea ferată Arad-Bucureşti, care taie centura Aradului, părea că a luat un avânt de neoprit. Minunea a ţinut doar câteva zile, căci licitaţia adjudecată de o firmă a nemulţumit mai multe dintre contracandidate. În final, după analize, studii şi verdicte la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, o singură firmă a decis să se războiască pe mai departe cu statul, acuzând modul de adjudecare a licitaţiei.
Firma s-a adresat justiţiei, iar, în primă instanţă, a avut câştig de cauză. Ministerul a făcut recurs în toamnă, iar de atunci toţi aşteaptă cu sufletul la gură pronunţarea în acest dosar.
Pronunţarea în acest dosar se lasă aşteptată. La ultima înfăţişare, justiţia a decis să amâne pronunţarea pentru data de… 26 aprilie. “Sunt încă trei luni în care stăm pe tuşă şi aşteptăm, deşi avem banii şi am putea da startul la lucrare pentru a rezolva această problemă gravă a Aradului, veche de ani de zile”, ne-a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru.
Totuşi, statul a decis să lupte cu toate armele din dotare pentru a grăbi demararea investiţiei. Ca atare, conducerea Regionalei de Drumuri Timişoara a înaintat o cerere către instanţă de urgentare a soluţionării cauzei, de devansare a termenului de pronunţare, motivând cu faptul că este vorba de o lucrare de interes naţional, care este blocată în aşteptarea verdictului. Rămâne de văzut care va fi decizia judecătorilor. Până atunci, aşteptarea e cuvântul cheie şi pe centura Aradului.
Dreptul la contestaţie
“Nu neg dreptul la contestaţie al firmei, însă este clar pentru noi că societatea care nu este de acord cu rezultatul licitaţiei nu are dreptate. Nu face nimic decât să ne întârzie a declarat Eusebiu Pistru. Şansa acestei firme la licitaţie a fost respinsă, potrivit oficialilor ministerului, pentru că nu se mai încadrase în cerinţele impuse, în condiţiile în care iniţial la licitaţie a participat în cadrul unui joint-venture iar apoi cealaltă firmă s-a retras.
Pistă de ciclişti
Pasajul denivelat peste centura de ocolire Arad DN7 km 540+248 peste calea ferată Arad-Bucureşti are o lungime de 722 metri şi va avea inclusiv piste pentru ciclişti.
JA A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!