Monte Carlo. Al treilea congres mondial de chirurgie plastică de la Monte Carlo şi un singur român care a prezentat o lucrare ştiintifică aici. Iar acest român este nimeni altul decât doctorul arădean Horia Şiclovan, medic specialist chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică la Spitalul MedLife – Genesys Arad (din anul 2009). Per total, la megacongresul de la Monte Carlo au participat doar trei români. Dintre aceştia, dr. Horia Şiclovan este singurul care şi-a susţinut propria lucrare, dedicată unei tehnici aparte de augmentare mamară (mărirea sânilor), folosită de puţini medici în lume şi doar de doctorul din Arad la noi în ţară. Un congres la care preşedintele de onoare a fost nimeni altul decât cel mai celebru chirurg plastician al lumii: Ivo Pitanguy.
Cine e Horia Şiclovan
Dar cine este Horia Şiclovan? Este absolvent al Facultăţii de Medicină Generală, la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş”, Timişoara (1997). Medicul arădean a fost rezident chirurgie plastică la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă, Spitalul Clinic Judeţean Timişoara (1999 – 2004) , a obţinut Certificatul de medic specialist chirurgie plastică la Ministerul Sănătăţii din România (2004) şi de la Ministerul Sănătăţii din Emiratele Arabe Unite (2008), a urmat apoi un program de specializare în chirurgie estetică şi cosmetică, program de supraspecializare în chirurgia paraliziei de nerv facial la Clinica de Chirurgie Plastică ”Dr. Fausto Viterbo”, sub îndrumarea renumitului prof.dr. Fausto Viterbo din Botucatu, Sao Paulo, Brazilia (2006 şi 2013). Ce a urmat? A devenit medic specialist chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică în Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (2007- 2008), după care a revenit în ţară pentru a performa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă (2006 – 2011). Acum face valuri cu tehnica sa de implant mamar într-un oraş care până acum nu era pe harta chirurgiei plastice: Aradul. Un oraş bătut acum de clienţii care vor să fie siguri că totul va fi bine pentru ei. Nu înainte de a se întreba: la Arad??? O întrebare care în scurt timp s-ar putea să devină doar una retorică.
Dar Horia Şiclovan nu este doar singurul român care a prezentat o lucrare la congresul de la Monte Carlo, ci este şi primul chirurg plastician român căruia i s-au publicat articole în revista Aesthetic Plastic Surgery – Springer, New York (jurnalul oficial al Societăţii Internaţionale de Chirurgie Estetică şi Plastică ISAPS) (Advantages and outcomes in subfascial breast augmentation: a two-year review of experience; Injectable calcium hydroxylapatite for correction of nasal bridge deformities; A case of postmastectomy defect reconstructed using a laterothoracic bilaterally pedicled V – Y advancement flap; A case of postraumatic thigh defect reconstructed using tissue expansion by elastic tube etc.). O carte de vizită care îl recomandă printre cei care cred în chirurgia estetică.
O tehnică aparte
Tehnica sa (muscle splitting bipane pentru mărirea sânilor asociată cu mamopexia internă pentru corectarea asimetriilor și a ptozei mamare minore), publicată la finele anului trecut în revista European Journal of Plastic Surgery, este una dintre cele mai moderne, inovative şi apreciate în momentul de faţă, în condiţiile în care durerea de după operaţia de mărire a sânilor este extrem de redusă la acest procedeu și, implantul mamar având a plasare mai sigură, cu mai puține complicații. Iar look-ul e unul, aşa cum şi-o doreşte toată lumea, natural.
Care este secretul succesului lui Horia Şiclovan: perseverenţa, refuzul de a accepta propunerile nepotrivite de interveţii estetice ale clienţilor şi o promisiune onorată. Promisiunea că te poţi apropia tot mai mult de imaginea pe care ai visat-o despre tine. Că poţi să îndrepţi, fără repercusiuni, lucrurile care nu-ţi plac la tine, că poţi să corectezi greşelile cu care natura te-a provocat şi să te apropi de idealul pe care ţi l-ai conturat.
Despre sâni, fără ocolişuri
Chirurgia estetică de genul augmentării mamare este încă un subiect relativ tabuu (de ţinut sub preş, bine ascuns) pentru ţara noastră, dar pe care îl poţi dezbate fără ocolişuri cu doctorul Horia Şiclovan. În articolele viitoare, veţi putea afla totul despre noile tehnici de implant mamar, alegerile recomandate de medic, indicii care trebuie luaţi mereu în calcul, riscurile, durata optimă pentru un implant etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!