ARAD. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad are alocate 330 de paturi pe secții special amenajate în circuit COVID 19 (dintre care 37 sunt de terapie intensivă), precum și paturi în saloane cu circuite separate, pe fiecare secție de specialitate precum Obstetrică Ginecologie, Psihiatrie, Cardiologie, Neurologie.
Toate investigațiile medicale, în regim de spitalizare de zi, pentru persoanele diagnosticate cu infecție SARS CoV-2 de pe raza județului Arad se efectuează în Unitatea Primire Urgențe, investigații care constau în analize specifice de sânge și efectuarea unei radiografii sau tomografii computerizate.
39 de pacienți, în așteptare
La această oră, în secțiile Covid-19 sunt internați 315 pacienți, iar în Unitatea Primire Urgențe sunt 39 de pacienți infectați cu virusul SARS Cov-2 care necesită internare, dintre care 11 în terapie intensivă.
În total, în Unitatea Primire Urgențe, în ultimele 24 de ore s-au prezentat 144 de cetățeni cu diferite afecțiuni medicale, 68 dintre ei necesitând asistență medicală de specialitate în regim de spitalizare continuă, atât pe secții COVID-19 cât și la Cardiologie, Neurologie, Chirurgie Generală I, Medicină Internă I, Gastroenterologie, Ortopedie.
Secții neîncăpătoare
“Suntem în situația în care toate paturile alocate pentru Covid-19 sunt ocupate, iar alte zeci de pacienți așteaptă un loc în Unitatea Primire Urgențe. De la începutul acestui val am depus eforturi susținute pentru a asigura paturi necesare. Împreună cu medicii am găsit soluții și am deschis pe rând, secție după secție, până am ajuns la 330 de paturi. Săptămâna trecută s-a lucrat la foc continuu pentru a putea reloca Secția Clinică Terapie Intensivă II, obținând astfel, încă zece paturi pentru pacienții pozitivi. Totuși aceste paturi au devenit, de pe o zi pe alta, neîncăpătoare deoarece zilnic în Unitatea Primire Urgențe Arad se prezintă în jur de 40-50 de cetățeni pozitivi, marea majoritate necesitând internare. Am solicitat Direcției de Sănătate Publică Arad deschiderea sau suplimentarea de paturi și în spitalele orășenești din județ precum Sebiș sau Ineu. Aseară, Spitalul Orășenesc Sebiș a alocat zece paturi pentru pacienții COVID-19 însă, dacă numărul prezentărilor în urgențe rămâne la câteva zeci, nici acestea nu vor fi suficiente. Mai avem secții unde sunt internați pacienți cu alte afecțiuni medicale, însă nu le putem introduce pe toate în circuit COVID deoarece, în paralel cu pacienții diagnosticați cu COVID-19, medicii spitalului tratează pacienți din întreg județul cu alte afecțiuni medicale sau pacienți care necesită, în regim de urgență, intervenții chirurgicale sau ortopedice. Internarea pacienților cu SARS CoV-2 și în alte spitale din județ ar fi de un real folos pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru că astfel putem păstra un număr suficient de paturi pentru cetățenii care se prezintă și cu alte probleme de sănătate”, a precizat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.
Și la Ineu
Direcția de Sănătate Publică Arad este în curs de avizare a unui număr de 10 paturi suplimentare la Spitalul Orășenesc din Ineu, unde sunt deja operaționalizate 50 de paturi pentru bolnavii cu forme ușoare și medii.
Trimite articolul
XOare câți din amărâții care sunt internați pe secțiile covid sunt bolnavi de cu totul alte boli și le-a ieșit o minciuna de test pozitiv și astfel au fost băgați în malaxorul procedurilor criminale și a unor nepăsători care cu bucurie proletară le aplică, in slujirea stăpânilor? Unde sunt răcelile și gripele, nemernicilor? A explodat covidul exact odată cu venirea sezonului rece; evident că acum, ca sa mai aibă vreun efect propaganda voastră murdară a fricii, trebuia să schimbați placa, trebuie sa fie mai multe infectări ca in “valul 3”, trebuie sa fie 0 paturi libere la ati și alte practici de manual. Va veni ea și ziua decontului.
-
Cum adica oare cati? Pai, spuneti-voi, desteptii Pamantului, care negati totul. Prostovanilor, negand realitatea nu o si schimbi😂
-
anonim….corect! a sosit momentul in care oile care sau vaccinat stau bine mersi in grajdiul lor si cei destepti asteapta un pat liber la judetean…
-
Ai vazut tu vreo 400,000 de “destepti” asteptand un pat liber la judetean? ca restul pana la populatia judetului or fi “oile” de care vorbesti
-
Nu… am vazut doar ca toate tarile din Europa cu un % de vaccinati mare, au tot mai putine restrictii si spitalele aprope goale!
In schimb in Romania….
-
-
Teo,esti un sugaci!
-
Asta se întâmplă datorită faptului că au și medicamente cu, care să-i trateze pe oameni, pe când la noi în cazul bun au paracetamol.
-
-
-
-
Poate va veni ziua decontului pentru tine, cand vei ocupa un pat la ATI, negationistule. Cu toate ca nu îți doresc.
-
Te-ai întrebat unde-i spitalul de la Expo, de ce l-au desfiintat când se știa că vine valul ăsta?
-
CE a fost la “expo”? Un fel de triaj al celor cu forme usoare/medii care primeau acolo asistenta medicala de bază pentru a nu suprasolicita spitalul! Acolo nu erau conditii pentru ATI (paturi,personal)!
Și pentru CE să-l țină acum? Pentru niște pw le care au si au avut la dispoziție vaccin da’moca? Uita-te la tarile cu apă caldă care au ajuns la 70-80% grad de vaccinare și acum ridică restricțiile!
Noi,de fapt voi,vă luați după 3,14zdele gen șoșoacă, lovin-XXX, bahmuteanca sau popi !
P.s:Vezi pe recorder.ro mafia bisericeasca în frunte “marele alb” care în loc să-și indemne berbecii si caprele la vaccinare, ei se ocupă de a face bani negri!-
Tratarea din prima a celor cu forme usoare/medii acasa ar degreva ATI ca nu s-ar mai ajunge acolo. Tot cu textul asta hashtagist ca cei care nu se vaccineaza s-au luat dupa Sosoaca & Co. O demagogie ieftina cretinoida. Uita-te tu la tarile fara apa calda subvaccinate sau deloc din Africa sau India cum e cu cazurile si mortalitatea comparand cu anul trecut fraiere. Ia arata-ne dupa cine te-ai luat tu de ai devenit mare vaccinofil agresiv? Asa din cultura generala superioara?
-
Sapă în altă parte ,”flavius ilie”!
-
-
-
Bine că v-ați ocupat toată vara cu lupta pentru putere, deși ați văzut în ce ritm se vaccinează populația…. Ați crezut că virusul se va muta pe Marte?… Dar ce prostie scriu.. Nici nu există virus! Este o gripă simplă (nu acesta a fost verdictul ”experților” de pe Aradon… nu)?
Nu exista asa ceva!
-
Ce e cu Expo in care s-a pompat in primavara multi bani..??
-
L-a păpat pisca.
Defapt l-a desființat domnul Cionca.
-
Numa sa nu ajungeți la Criș la spital…..ca vine doctorul cel tânăr și intri bine și ieși rău…..
-
E si mai simplu: Numai sa nu ajungeti la spital, punct. Nu au medicamente ca pe guvernanti nu i-a interesat decat politica si vaccinarea(care e si aia tot politica) ca doar din asta au de castigat.
-
Domnul Patefon uzat grait-a😂
-
Și delirul antivaccinist continuă…
-
Nu e neaparat sa fie pline spitalele sa umilesti oameni. Iata un exemlpu de atitudine hipocratica a medicilor educati si responsabili de la “campionii” democratiei https://summit.news/2021/10/12/dehumanized-covid-patient-in-texas-hospital-had-plastic-bag-placed-over-her-head/ … adica se poate 🤬
-
Eroii în halate albe, măcelari fara scrupule și empatie, de un cinism grosolan, asta sunt majoritatea dintre impostorii în halate albe de la noi, care mai și primesc salarii babane drept recompensă.
poate apeleaza si la Santana ,la spitalu care zace din cauza incompetentei de atatia ani .Treci pe langa el si te minunezi de cata prostie poate exista si dezinteres pentru un asa spital care sa inchis si de deschis in veac ,doar promisiuni in campanie
Mai duceti pacienti la Ineu ca nu mor destui acolo. Spitalul in care rata de deces trece de 50 la suta
Am auzit de la cineva care a iesit din spital de la ATI o afirmatie tulburatoare: “eu nu ma vaccinez”
Poi FGM, dupa ce ai avut covid si ai ajuns la ATI, si ai primt din resursele statului ca sa te scape de moarte, spui ca nu te vaccinezi?
as introduce un OUG care sa oblige pe cei care ies de la ATI ca la ziua 160 dupa ce trec prin boala sa fie vaccinati, sau a doua oara sa nu mai aibe acces la ATI, sa moara in fata spitalului, de prosti ce sunt! isi merita soarta pungasii dracului!
-
Vai cata empatie si simt civic. Acele resurse sunt sustinute in Romania si de cei 70% nevaccinati care au contribuit si la vaccinul tau cu rapelurile ce le vei lua pe viata, bugetul pt sanatate e la comun daca nu stiai. S-ar putea impune limitari poate celor care nu platesc taxe. Inca nu ai aflat ca asemena “obligatii” pot fi instaurate eventual doar prin LEGE(in nici un caz OUG) dar si aia ar fi anticonstitutionala. Ia arata dumneata in care studiu stiintific arata ca imunitatea dupa boala dureaza doar 160 de zile sau iti ajunge ca asa au decis politrucii. Daca nu gasesti cauta si vei gasi studii care arata ca poate dura chiar pe viata. Tot nu inteleg de unde atata ura
-
studiile arata ca imunitatea e intre 90 – 180 de zile,
80% intre 160 – 180 de zile,
10% 140-160 de zile,
5%-10% intre 100-140 de zile,
si cazuri rare 90 – 100 de zilebtw, inca nu sunt vaccinat nici eu, acum imi studiez situatia, anticorpi, teste pcr, sunt inca indecis, dar m-am intors de la conspiratii fara justificare rationala inspre vacinare
Viata mea are valoare! Ca ii dau eu valoare!
-
Care studii? Inca nu a trecut destul timp, unii experti sustin ca e similar cu Sars-Cov1 la care s-a demostrat pe 12-17 ani(ca atat a trecut de atunci) Citeste cu mare atentie articolul https://www.bmj.com/content/371/bmj.m4425/rr-31 binenteles ca nu a avut efect la politrucii lumii. Ceva mai nou aici #https://www.news-medical.net/news/20210608/No-point-vaccinating-those-whoe28099ve-had-COVID-19-Findings-of-Cleveland-Clinic-study.aspx . Fiind atatea controverse si pe asta si vizavi de aceste “vaccinuri” incearca sa nu mai fii atat de pornit impotriva concetatenilor tai care au facut o alegere contrara “curentului”.
-
am tot intrebat medici din cercul meu de cunostinte,unde isi tine sistemul imunitar anticorpii generati dupa fiecare infectie?chestia asta cu anticorpii e o marota,contravine cu tot ce am invatat despre sistemul imunitar,cum ti se pare ca si dupa acest asa zis vaccin-care e de fapt o manipulare genetica-anticorpii dispar dupa 180zile si trebuie facut un al 3-lea si apoi al 4-lea etc,etc,dar faptul ca vaccinat fiind,infectat cu botul plin de virusi te poti plimba lejer fara sa stai in izolare?sa dai la toata lumea,asta este si scopul,am cumparat vaccinuri fara numar si acu nu au ce sa faca cu ele ca expira si romanul e prost si nu se lasa otravit
-
-
-
Până acum te credeam destul de normal și rezonabil.
-
Pe de alta parte, faptul ca te internezi in spital de fiecare data cand ai covid, ocupi un pat in defavoarea altcuiva care are nevoie.
De aceea vad vaccinarea obligatorie a acelora care au avut covid si au fost la ATI, sau altfel, o baza de date unde se vede ca s-a vindecat la ATI si a doua oara sa nu mai beneficieze!
Are vaccin la dispozitie!
Asta e rationament!
In rest prostia si domnia se plateste dragilor!-
@anotimp, te ai documentat putin sa vezi cat dureaza imunitatea naturala pt sars?
-
-
“Studiu israelian: imunitatea naturală este de 27 de ori mai puternică decât cea indusă de vaccinurile anti-COVID. Noutăți | Clinica ImunoMedica” https://www.imuno-medica.ro/noutati/Studiu-israelian-imunitatea-naturală-este-de-27-de-ori-mai-puternică-decât-cea-indusă-de-vaccinurile-anti-COVID-42. Ăsta e un studiu realizat de Israel pe un număr mai mare de subiecți decât cel făcut Pfizer pentru vaccin. Dar asta nu servește cauzei chiar dacă, după spusele nelului tătar, am fi vreo 6 milioane cei trecuți prin boală… Lăsați vaccinați sa se plimbe liber…